Prima   »  Ştiri & Galerii foto   »  Ştirile proiectului » Pe parcursul a două zile specialiștii din domeniul eficienței energetice participă la cursul de formare a formatorilor pentru Modulul II al cursului „Soluții și tehnologii noi în proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice”

Pe parcursul a două zile specialiștii din domeniul eficienței energetice participă la cursul de formare a formatorilor pentru Modulul II al cursului „Soluții și tehnologii noi în proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice”

  imprimare
25.04.2018   293 Accesări  

În perioada 24-25 aprilie 2018, se desfășoară cursul de formare a formatorilor pentru Modulul II al cursului „Soluții și tehnologii noi în proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice". Evenimentul este organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Centrul de Formare Continuă în sectorul Eficiența Energetică a Clădirilor Publice (CFC EECP) cu suportul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). 

Scopul evenimentului este dezvoltarea capacităţilor fundamentale în domeniul proiectării, montării, implementării și evaluării privind proiectele de eficiență energetică în clădirile publice, prin accesul la cele mai noi teorii, concepte, soluții și tehnologii necesare pentru  elaborarea unui proiect eficient din punct de vedere energetic. Formatorii instruiți vor putea să modereze cursuri în cadrul modulului de instruire.

Obiectivele de bază ale cursului au fost clasificate în trei categorii de bază: de cunoaştere şi înţelegere, de aplicare și de integrare. La finele cursului, participanții se vor familiariza cu:

  • terminologia şi noţiunile de bază în domeniul eficienţei energetice;
  • cadrul legal și normativ în domeniul eficienții energetice a clădirilor publice;
  • aplicarea măsurilor de eficientizare a consumului de energie în clădiri;
  • importanţa economică, socială şi ecologică la elaborarea unui sistem energoeficient;
  • materialele, tehnologiile și soluțiile eficiente inginerești pentru elaborarea unui proiect energoeficient;
  • soluțiile de asigurare a durabilității de eficiență energetică;
  • aplicaţiile de calcul la determinarea indicilor de bază a auditului energetic, coeficienţii termici, coeficienţii de convecţie termică, de conductibilitate termică și
  • evaluarea proiectelor elaborate din punct de vedere arhitectural, deciziile de planificare a proiectelor și soluțiile pentru echipamente și sisteme inginerești.

Pilotarea cursului va avea loc în perioada 21-24 mai 2018 și va fi destinat proiectanților, auditorilor și evaluatorilor energetici, specialiștilor din cadrul Fondului pentru Eficiență Energetică, diriginților de șantier și experților din domeniul verificării proiectelor.

*************************

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC). 

 

 

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase