print
Raportul privind situația curentă în sectorul Alimentare cu apă și canalizare, prezentat membrilor Comisiei de specialitate a CRD Nord
06.02.2018
833 Accesări ADR Nord ,

Membrii Comisiei regionale sectoriale în domeniul Alimentare cu apă și canalizare (CRS AAC) din Regiunea de Dezvoltare Nord s-au întrunit marți, 6 februarie, în incinta ADR Nord, în cadrul celei de-a doua ședințe. La eveniment au mai participat reprezentanți din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), autorități publice locale, reprezentanți GIZ și ADR Nord.

În debutul ședinței, Serafima Tronza, consultant superior în cadrul Direcţiei politici de management integrat al resurselor de apă a MADRM, și-a exprimat încrederea că abordarea participativă în procesul de luare a deciziilor cu impact pentru regiune va contribui la consolidarea cooperării intercomunitare în domeniul AAC. La rândul său, consultantul național Denis Parea a reconfirmat deschiderea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în acordarea sprijinului necesar Comisiei, astfel încât aceasta să își îndeplinească eficient misiunea.

„Ne-am întrunit pentru a discuta cele mai stringente probleme ale regiunii noastre în sectorul Alimentare cu apă și canalizare. Sperăm să identificăm cele mai bune soluții pentru fiecare problemă în parte”, a menționat directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu.

Membrii CRS AAC au discutat despre situația curentă în sector specifică Regiunii de Dezvoltare Nord, reieșind din informațiile raportului bazat pe rezultatele unor chestionare completate de autoritățile publice locale de nivelul II și de operatorii de AAC din regiune. Raportul a fost prezentat de către Ludmila Gofman, expert național GFA/GIZ.

Referindu-se la regionalizarea serviciilor de AAC, Liliana Belecciu, consultant național regionalizare MADRM, s-a referit la cadrul legal și instituțional și la oportunitățile de dezvoltare a unui serviciu durabil. La rândul său, Ecaterina Tataru, inspector superior al Direcţiei expertiză ecologică şi autorizaţii de mediu din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, a oferit detalii relevate despre autorizația de folosință specială a apei.

CRS AAC a fost constituită prin Decizia nr. 3 din 29 iunie 2017 a CRD Nord. Tot atunci, CRD Nord a aprobat Regulamentul de funcționare a structurii create. Funcționalitatea  Comisiei va fi asigurată de ADR Nord cu susținerea proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu sprijinul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernului României, Guvernului Suediei, Uniunii Europene și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Amintim că, în cadrul primei ședințe, membrii CRS AAC l-au ales în calitate de copreședinte al Comisiei pe Serghei Cetulean, primarul satului Parcani, raionul Soroca, implicat în implementarea unui proiect de alimentare cu apă la Parcani. Copreședinte din partea MADRM este Ion Lică, consultant principal, aprobat prin Decizia nr. 2 din 27.09.2017 a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord.

În activitatea sa, CRS AAC va dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate ulterior în cadrul ședințelor Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord. Comisia va avea drept atribuții examinarea și aprobarea priorităților dezvoltării regionale în sectorul AAC, promovarea proiectelor regionale în rândul donatorilor și investitorilor, examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.

****************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Tel +373 22 228319
Fax +373 22 000238
Copyright © 2018 Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova Toate drepturile rezervate.