În cadrul Săptămânii Energiei Durabile 2016, desfășurată cu sprijinul Uniunii Europene, Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) a semnat astăzi acorduri de finanțare nerambursabile pentru reabilitarea sistemelor de iluminat public, în sumă de 15 milioane de lei, cu nouă localități din țară.

În prima jumătate a acestui an au fost aprobate 13 proiecte în valoare totală de circa 28 milioane de lei, dintre care FEE va finanța circa 21 milioane lei. Proiectele aprobate vor contribui la obținerea a 1,25 MWh economii de energie și o reducere a emisiilor de CO2 de 530 tone anual.

Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a menționat că „obiectivul de bază al evenimentului de astăzi este creșterea calității vieții, prin implementarea unui sistem de iluminat public modernizat, eficient din punct de vedere energetic şi economic, care va avea efecte benefice însemnate pe termen mediu şi lung asupra locuitorilor prin îmbunătățirea condițiilor sociale şi economice în cadrul comunităților”.

Primarul orașului Hâncești, una din localitățile care a beneficiant de acest grant, Alexandru Botnari, a declarat că „datorită acestui proiect, vom achitat aceeași bani pentru energie electrică, însă vom avea mai multe străzi iluminate”.

Apelul de propuneri de proiect destinat modernizării sistemelor de iluminat public a fost lansat în iunie 2014, la etapa inițială autoritățile publice locale depunând la FEE scrisori de solicitare. La următoarea etapă, au fost depuse Descrieri detaliate de proiecte, în baza cărora au fost evaluate și aprobate solicitările de grant. Localitățile beneficiare vor trebui să asigure o contribuție financiară proprie în mărime de 25% din suma investițiilor.

Consiliilor de Administrare a Fondului a aprobat solicitările înaintate de primăriile orașelor Nisporeni, Călărași, Ialoveni, Hâncești, precum și satelor Răzeni (raionul Ialoveni), Olișcani și Șestaci (Șoldănești), Speia (Anenii Noi), Frumușica și Chioselia Mare (Cahul), Corlăteni (Râșcani), Carabetovca (Basarabeasca) și comuna Crasnoarmeiscoe din raionul Hâncești.