Bălți, 2 aprilie 2013. În incinta ADR Nord, a avut loc o ședință de lucru cu privire la monitorizarea procesului de implementare a proiectului „Aprovizionarea cu servicii de apă și canalizare a locuitorilor satului Duruitoarea Veche, comuna Costești, raionul Râșcani”, proiect finanțat din sursele Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

În contextul vizitei de monitorizare la Primăria Costești, care a avut loc în data de 1 aprilie curent, mai mulți specialiști responsabili de monitorizarea acestui proiect au discutat pe marginea lucrărilor de renovare a fațadei clădirii Î.M. „Apă-Canal Costești”, precum și a lucrărilor ce vor fi cofinanțate din sursele APL Costești și perioada executării acestora. Totodată s-a analizat modalitatea documentării cazanului achiziționat din surse adiționale și necesitatea reconstrucției pragului din fața clădirii Î.M. „Apă-Canal Costești”, care, la etapa inițială, nu a fost inclus în caietul de sarcini. De asemenea, la ședință s-a mai discutat despre necesitatea prelungirii termenului de executare a lucrărilor de reconstrucții, precum și despre perioada de organizare a activității privind recepția la terminarea lucrărilor.

La ședință au participat șeful Secției management proiecte, Constantin Bândiu, consultantul GIZ Denis Parea, dirigintele de șantier Anatol Plahota, și specialistul în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor (ADR Nord), Liuba Baranceanu, responsabilă pe proiectele GIZ.

Menționăm că lucrările de reconstrucție a sistemului de aprovizionare cu apă au fost finalizate integral anul trecut, în luna august. Apeductul din Duruitoare Veche a fost inaugurat în data de 6 septembrie 2012 și are o lungime totală de 7,5 km (din 7,1 km planificați). Începute anul trecut, lucrările de construcție a sistemului de canalizare vor continua și în acest an, în prezent fiind finalizate lucrările de construcție a 3,2 km de rețele de canalizare, care vor permite conectarea a 30 de gospodării la acest sistem.

Valoarea totală a proiectului este de 3 074,21 mii lei, GIZ alocând 2 954,21 mii lei. Contribuția APL II și I este de 120,0 mii lei. Până în prezent au fost valorificați 2 853,08 mii lei. Din surse adiționale ale GIZ, a fost reparat sediul ÎMDP „Apă-Canal Costești”, inclusiv rețelele electrice interioare, în proporție de 70 la sută.

Proiectul-pilot „Aprovizionarea cu servicii de apă și canalizare a locuitorilor satului Duruitoarea Veche, comuna Costești, raionul Râșcani” este implementat de ADR Nord, în parteneriat şi cu sprijin financiar din partea GIZ, în contextul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”. Pe lângă măsuri de optimizare a infrastructurii, proiectul-pilot contribuie şi la optimizarea capacităţilor operaţionale ale prestatorului de serviciu Î.M. „Apă-Canal Costeşti”.