Pe data de 15 aprilie 2013, Programul de Cooperare Transnațional pentru Europa de Sud-Est  2007-2013, lansează licitație adițională pentru partenerii din Republica Moldova. Fondurile ENPI alocate pentru această licitație constituie 1.689.457 EUR.

Prioritățile eligibile:

Sunt eligibile toate prioritățile și ariile de intervenție ale Programului respectiv. Pentru a reuși cu implementarea proiectelor până în data de 31 decembrie 2014, partenerii din Republica Moldova se vor ajusta la proiectele care sunt deja în implementare, aprobate în cadrul licitației 3 și 4. Proiectele pot fi găsite pe pagina web a programului: http://www.southeast-europe.net/en/projects/approved_projects .

Restricții bugetare: 
Partenerii de proiecte pot solicita din fondurile ENPI o sumă minimă de 100.000 de euro (90% din totalul costurilor eligibile ale acțiunii). 

Co-finanțarea: 
Grantul oferit de Uniunea Europeană în cadrul acestor proiecte va constitui maxim 90%, iar co-finanțarea de 10% va fi asigurată de aplicanții și partenerii din alte surse decât cele oferite de Uniunea Europeană. 

Durata Proiectului: 
Durata proiectelor nu trebuie să depăşească 31 decembrie 2014.

Modul de aplicare: 
Modul de aplicare și pachetul de aplicate este anexat la acest comunicat. 

Data limită de depunere a proiectelor:

17 mai 2013, orele 12.00 (Ora Europei Centrale)

Detalii găsiți pe următoarele pagini web: http://www.southeast-europe.netwww.jts.md.

Totodată, Cancelaria de Stat cu suportul generos al oficiului GIZ în Republica Moldova și structurile programului vor organiza 3 sesiuni de informare la nivel național, în vederea prezentării prevederilor apelului adițional de propuneri de proiecte.

Calendarul sesiunilor de informare este următorul:

1. Chișinău – 23 aprilie 2013, Summit Events & Conference Center, sala Roșie, Tighina 49/3, ora 10.00.

2. Cimișlia – 24 aprilie 2013, restaurantul Moldova, str. Mihai Eminescu, 42, ora 10.00.

3. Bălţi – 25 aprilie 2013, Hotelul Bălţi, str. M. Sadoveanu 1, ora 10.00.

Agenda evenimentelor este anexată la comunicat.

Rugăm respectuos confirmarea participării la adresa tatiana.udrea@jts.md. Iar pentru informații adiționale puteți contacta punctele naționale de contact ale programului la tel: + 373 22 214201.

Documente: