La Ministerul Mediului a fost organizată o întrunire a părților interesate în dezvoltarea și regionalizarea apeductului Vadul lui Vodă – Chișinău – Strășeni – Călărași, fiind o continuare a discuțiilor inițiate  la sfîrşitul anului 2012 de către Agenţia ,, Apele Moldovei” cu factorii decizionali a raioanelor Străşeni şi Călăraşi. Atunci a fost  discutată  posibilă iniţiere de efectuare a unui Studiu de Fezabilitate a apeductului Chişinău-Străşeni-Călăraşi, Consiliul raional Străşeni anunţînd licitaţia pentru selectarea instituţiei de elaborare a studiului, care  a fost anulată. Tonul întrunirii a fost menținut de Ministrul Mediului Gh. Șalaru în perimetrul tendințelor vectorului orientat spre integrarea europeană, reiterîndu-se  ideea „ne dorim un management modern de cooperare pentru dezvoltarea sectorului de aprovizionare cu apa si canalizare”. 

 MG 5156 Lungimea apeductului Chişinău -Străşeni – Călărași se prevede a fi de 40,8 km,  iar de-a lungul apeductului magistral vor fi racordate la aprovizionarea cu apă  cîte  8  localităţi rurale din raionul Călărași  și  Strășeni cu o populație de circa 120 mii persoane. În 24 de ore aceștea vor consuma în jurul la 25 mii metri cubi de apă potabilă.

În cadrul ședinței  dl. ministru Gh. Șalaru a amintit că din anul 2007, există Strategia de aprovizionare cu apă și canalizare, care se reactualizează conform cerințelor actuale de mediu și în care accentul se pune pe operatorii regionali cu toate instrumentele necesare de extindere a rețelelor. Dlui a menționat că Ministerul este oricînd predispus spre cooperare cu părțile implicate în proiect, că Fondul Ecologic National este disponibil să ajute la cofinanțarea proiectului dat, dar este  foarte important  de a acorda o atenție sporită sistemului de canalizare aferent acestui proiect.  

 MG 5154

Reprezentanții APL-urilor și operatorilor de apa și canalizare ale raioanelor Strășeni și Călărași au dezbătut în detalii  toate problemele organizaționale și financiare,  care vor fi in proiect. Constantin Becciev , directorul general „Apa-Canal Chisinau” a menționat că societatea pe acțiuni pe care o conduce  dispune de  instrumentele necesare pentru gestionarea eficientă a proiectului și extinderea apeductului Chisinau-Strășeni-Călărași. El a menționat că o politica tarifară de viitor cu nivelarea tarifelor este necesară și ar face posibilă regionalizarea sectorului de AAC, care este o politică de stat prioritară și ar permite funcționarea eficientă a serviciului și infrastructurii. 

 MG 5155

În concluzie, Ministrul Mediului Gh.Șalaru a subliniat necesitatea semnării  unui memorandum de intenții cu participarea părților implicate, în care să fie stabilită o listă cu responsabili ce își vor asuma anumite obligațiuni de realizare a sarcinilor. Ulterior vor fi organizate ședinte cu responsabilii de proiect, dupa care va fi întreprins pasul spre dialogul cu BERD, pentru a testa posibilitatea cooperării  în cadrul proiectului.

Responsabil pentru realizarea obiectivelor stabilite în sedință a fost numit Marin Adam, directorul Agenției „Apele Moldovei”. Urmează anunţarea unei noi licitaţii pentru selectarea firmei care va elabora studiul de fezabilitate ce ţine de elaborarea documentaţiei de proiect a apeductului  Chişinău-Străşeni-Călăraşi