Începând cu 2013, mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi instituţiilor de dezvoltare regională vor avea posibilitatea de a-şi consolida cunoştinţele în domeniul planificării strategice şi managementului proiectelor. Asta graţie ajustării a două module de instruire suplimentare la portofoliul existent al Academiei de Administrate Publică (AAP). Curriculumul a fost actualizat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), cu sprijinul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Astfel, modulele de instruire au fost pilotate în octombrie-noiembrie curent. La testarea cursurilor au fost implicaţi 20 de reprezentanţi ai potenţialilor beneficiari.

„Am încercat să facem acest curs de instruire cât mai pe înţelesul funcţionarilor publici, punând accent pe utilitatea recomandărilor noastre. Ne-am bazat pe tehnici interactive, prin care stimulăm gândirea critică şi analiza fiecărei situaţii în parte, în defavoarea şabloanelor prescrise”, afirmă directoarea Departamentului dezvoltare profesională al Academiei de Administrare Publică, Aurelia Ţepordei.  

„Dezvoltarea regională trebuie să se bazeze pe cunoştinţe temeinice. Prin aceste module de instruire, intenţionăm să contribuim la sporirea capacităţilor autorităţilor locale şi a instituţiilor de dezvoltare regionale de a elabora şi de a administra corect proiecte investiţionale, dar şi de a alinia politicile locale şi regionale la cele naţionale”, susţine viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Veaceslav Guţuţui. 

La 30 mai 2012, MDRC, AAP şi GIZ au semnat un Memorandum de înţelegere care prevede cooperarea pentru dezvoltarea capacităţilor instituţiilor de dezvoltare regională – MDRC, Agenţiile de Dezvoltare Regională şi Consiliile Regionale pentru Dezvoltare – precum şi ale autorităţilor locale de nivelul I şi II. Doar astfel demersul de dezvoltare regională poate fi unul de succes pentru Republica Moldova.

Modulele „Planificarea strategică integrată” şi „Managementul ciclului de proiect”  vor fi disponibile în calitate de curs de scurtă durată, care va fi oferit gratuit pentru reprezentanţii APL-urilor şi instituţiilor de dezvoltare regională. GIZ va sprijini desfăşurarea a trei runde de instruire pe parcursul anului 2013.