Implementarea principiului participativ în procesul de planificare regională în sectorul „Eficiență Energetică”,  se axează pe antrenarea  reprezentanților grupului de lucru, precum și a altor actori interesați,  în ateliere de lucru.  Atelierele  nici pe departe nu a fost un „seminar”,  dar un adevărat laborator, în care experții în eficiență  energetică și clădiri,   au acordat  consultanță  în eficientizarea energetică a clădirilor publice – licee și spitale.

Atelierul s-a desfășurat în două etape, așa ca să se lucreze minuțios asupra fiecărui edificiu propus experților de către administrațiile celor 8 raioane din Regiunea de Dezvoltare Sud.

Sergiu Robu, expert GOPA II a ținut să menționeze că „scopul atelierului este de  a elabora proiecte viabile. Orice donator are anumite cerințe la care se cere ajustarea proiectului  într – un timp restrîns. De aceea,  noi vom perfecta aceste proiecte din toate punctele de vedere”.

Tatiana Aramă, șefa Secției planificare strategică în cadrul ADR Sud , a ținut să concretizeze că deși sînt propuse 2 instituții din partea unui raion – un liceu și spitalul –  va fi selectată doar una. „Vreau să reamintesc că  implementarea propriu – zisă nu va fi finanțată de GIZ, ci doar elaborarea și perfectarea proiectului tehnic”.

Activitățile în cadrul atelierului au constat în analiza minuțioasă a Conceptelor de Proiect Propuse de consiliile raionale din Regiune, așa încît experții  să-și formeze o imagine clară  asupra calculelor și evaluărilor propuse .

Fiind organizate în cele 3 regiuni ale țării, aceste ateliere au ca scop să dezvolte  capacitățile de planificare sectorială la nivel regional și local.