La fabrica de reciclare ajung anvelope uzate, ambalaje din plastic sau peliculă.

Proiectul a fost inițiat de Asociația obștească Moldrec, cu susținerea Ministerului Mediului și sprijinul financiar al unui agent economic, care a fost convins să investească în industria de reciclare. Autorii proiectului spun că prelucrarea deșeurilor este ecologic inofensivă și totodată avantajoasă pentru întreprinzător.

La fabrica de reciclare ajung anvelope uzate, ambalaje din plastic sau peliculă. Deșeurile trec printr-un proces de descompunere la temperaturi înalte, ca într-un final să se obțină combustibil lichid, cărbune și resturi de metal. Acestea reintră în circuitul industrial pentru fabricarea unor noi produse și astfel agentul economic are siguranța că își poate recupera investiția, explică Victor Cazac de la Asociația Moldrec.

Asemenea proiecte, care au la bază colectarea deșeurilor sunt în măsură să educe cultura ecologică în rândul oamenilor, spune el:

„Costurile pentru ridicarea de la fiecare persoană fizică în parte sunt foarte mari, respectiv aici trebuie să apelăm la conștiința fiecărei persoane în parte, pentru a-i face să înțeleagă că deșeurile trebuie transmise în locuri specializate. În cazul anvelopelor, persoanele le pot duce la vulcanizare, fără să plătească ceva și să le lase acolo de unde le vom colecta noi.”

Ion Bulmaga, reprezentant al Agenției Ecologice din Municipiul Chișinău notează că deocamdată agenții privați ezită să se lanseze în industria de reciclare  a deșeurilor, chiar dacă materie primă este suficientă:

„În ultimul timp s-a observat că odată cui creșterea industrială s-a majorat atât volumul de deșeuri care conțin hidrocarburi, cât ți tipul acestor deșeuri. Programul lansat azi este benefic, atât sub aspect economic, cât și sub aspect ecologic, care într-un final va duce la minimalizarea impactului deșeurilor asupra componentelor de mediu, cât și, cred eu, la o educație ecologică a populației din Republica Moldova.”

Vorbind despre reciclare, mai mulți specialiști notează că în Republica Moldova lipsește un cadru legal adecvat pentru gestionarea deșeurilor. Un nou proiect al legii privind deșeurile a fost aprobat de cabinetul de miniștri în toamna acestui an. Nu se știe însă când va ajunge să fie discutat și în parlament, remarcă ecologistul Alecu Reniță. El spune că la acest proiect se lucrează încă din anul 2013. Acesta aduce în legislația națională angajamente asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și vizează atât responsabilizarea simplilor cetățeni, cât și a agenților economici:

„Lucrul de bază este ca aceste deșeuri să nu fie aruncate, deci agentul economic trebuie să prevadă ciclul în ansamblu al unui produs. Chiar dacă a cumpărat, de exemplu, un pneu, el trebuie să ajungă la dizolvare în cazul dat și să fie scos din categoria deșeuri, asta cu oricare alt produs, nu numai cu pneuri.”

Membrii Asociației Moldrec spun că vor merge în școli și universități pentru a populariza în rândul tinerilor ideea de gestionare eco-rațională a deșeurilor. Aceștia au amenajat în Chișinău câteva puncte de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, vrând să încurajeze astfel populația să nu le mai arunce la întâmplare.