Organizatorii campaniei de sensibilizare și informare cu genericul „Pentru sănătate și un mediu mai curat, colectează deșeurile separat”, demarată în luna ianuarie a.c., au prezentat comunității rezultatele obținute până acum, în contextul unei conferințe de presă. Cu această ocazie, a fost lansată societatea pe acțiuni „Servicii Salubrizare Florești”.

Campania de sensibilizare și informare are loc în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea serviciilor de gestionare a deşeurilor solide în raionul Florești”, realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Campania de comunicare este gestionată de Agenția pentru Dezvoltare Regională „Habitat”, o asociaţie obştească specializată în prestări de servicii de interes public pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor din spaţiul rural al regiunii bazinului râului Nistru.

Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, dezvoltarea regională, în special regionalizarea serviciilor comunale, este un lucru foarte complicat, iar „o campanie de sensibilizare și informare în cazul proiectelor de gestionare a deșeurilor este mai mult decât necesară, este absolut obligatorie”. „Am avut ocazia să studiem anevoioasa experiență a altor state în acest domeniu”, a relevat directorul ADR Nord.

„Eu cred că, totuși, oamenii o să înțeleagă importanța lichidării gunoiștilor pe care le avem în toate localitățile, reducerea numărului lor, întrucât asta înseamnă un mediu sănătos de viață, un mediu favorabil, un mediu prietenos”, a menționat vicepreşedintele raionului Floreşti, Procopie Şura.

„Chiar dacă mergem cu pași mici în direcția normală, totuși vom ajunge undeva, dacă vrem să facem ceva”, a spus primarul orașului Florești, Grigore Cojocaru.

La rândul său, șeful Inspecției Ecologice Florești, Vitalie Ciorbă, a salutat organizarea unei campanii de sensibilizare și informare pe tema gestionării corecte a deșeurilor solide.

Și Centrul de Sănătate Publică din raionul Florești salută realizarea proiectului de gestionare a deșeurilor solide în raion. „Suntem de acord cu acest proiect, care, poate, a ajuns târziu la noi. E bine, totuși, că a ajuns și îl susținem, pentru că suntem la așa un nivel că, dacă nu vom întreprinde măsuri, vom avea complicații în ceea ce privește sănătatea publică”, a subliniat Gheorghe Moraru, șef de secție la Centrul de Sănătate Publică.

Societatea pe acțiuni „Servicii Salubrizare Florești”, înregistrată la 20 august a.c., activează din data de 1 octombrie în cadrul celor 11 primării din raion contractate. „Din păcate, acum prestăm servicii doar în șase primării. În prezent, lucrăm cu două primării la capitolul contractarea populației”, a comunicat directorul S.A. „Servicii Salubrizare Florești”, Nicolae Rusu.

Organizatorii campaniei de informare și sensibilizare au relatat că materialele promoţionale distribuite pun accent pe beneficiile colectării separate a deşeurilor pentru sănătate şi mediu. „Cred că nu este o mai nobilă acțiune să te implici pentru sănătate și un mediu mai curat”, a relevat Valeriu Rusu, directorul executiv al ADR „Habitat”.

Sloganul campaniei, „Pentru sănătate şi un mediu mai curat, colectează deşeurile separat”, însoţeşte cele 20.000 de broşuri, distribuite cetăţenilor din raioanele Florești, Rezina și Șoldănești, în cadrul celor 35 de întâlniri publice preconizate. De asemenea, în cele trei raioane au fost instalate 400 de postere în 35 de localităţi. Mesajul campaniei este vizibil și pe cele 40 de panouri stradale.

Consultanţii ADR „Habitat” și-au planificat să ţină 70 de lecţii publice tematice pentru elevii a 35 de instituţii de învăţământ din cele trei raioane. Au fost organizate trei concursuri tematice de desen pentru elevi.

De asemenea, campania a implicat consultanţă pentru comitetele locale de cetăţeni, care veghează asupra bunei desfăşurări a proiectului de gestionare a deşeurilor. Comitetele reprezintă grupuri de iniţiativă, care, în mod voluntar, se implică la mobilizarea comunităţii, pentru a colecta separat deşeurile şi pentru a achita punctual taxa pentru serviciul public.

DESPRE PROIECT

Din 2014, pe teritoriul raionului Florești, parte a Regiunii de Dezvoltare Nord, proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de gestionare a deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești” este monitorizat de ADR Nord, cu suportul consultanților GIZ din cadrul ADR Nord. Anterior, în raza raionului Florești, proiectul a fost realizat de ADR Centru.

Cu un buget total de 40 de milioane de lei, din sursele Guvernului Germaniei, proiectul este unul interregional, implementarea cu succes a căruia va duce la dezvoltarea localităților vizate și la reducerea numărului de îmbolnăviri în rândul populației.

Până acum, în raionul Florești, au fost costruite 215 platforme de depozitare a deșeurilor și a fost procurat echipament tehnic. Totodată, urmează a fi construite un depozit sanitar la Șoldănești, 2 centre de reciclare la Șoldănești și Florești, 2 stații de transfer la Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, și Florești.

Inițial, după implementarea proiectului, circa 39 de mii de locuitori din raionul Florești vor beneficia de un sistem comun de management al deșeurilor solide.

În prezent, proiectul a fost divizat în două proiecte, după cum urmează: (1) „Îmbunătăţirea serviciilor de gestionare a deşeurilor solide în raionul Florești” (ADR Nord) și (2) „Îmbunătăţirea serviciilor de gestionare a deşeurilor solide în raioanele Șoldănești și Rezina” (ADR Centru).

Regiunea de Dezvoltare Regională Nord are, din februarie 2014, un Program regional sectorial în domeniul Managementului deşeurilor solide, elaborat cu sprijinul GIZ. Documentul este un instrument operațional de planificare regională, scopul căruia este să sporească capacitatea autorităților publice locale în domeniul elaborării proiectelor regionale durabile şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea fluxului de proiecte în domeniul gestionării deşeurilor.