Agenția de dezvoltare regională(ADR) Centru a organizat astăzi o vizită de lucru la proiectul regional „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltare a sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar” din orașul Telenești. Astfel, șantierul a fost vizitat de reprezentanții agenției însoțiți de managerul de proiect USAID Moldova, Diana Cazacu, reprezentanții primăriei Telenești, managerul de proiect și antreprenorul desemnat pentru realizarea lucrărilor de construcție.

Participanții s-au întrunit pentru a constata reînceperea lucrărilor care au fost sistate pe perioada rece a anului. Începînd de astăzi, la Telenești au fost reluate în forță toate lucrările. Tot în cadrul acestei întrevederi a fost discutat și graficul de execuție al lucrărilor ce urmează a fi efectuate pînă la finalizarea proiectului.

Pînă în prezent în cadrul proiectului au fost deja construite circa 15 km de rețea de canalizare în s.Inești și or.Telenești, 1 stație de pompare în s.Inești și 1 stație de pompare în oraș. Pentru construcția stației de epurare cu o capacitate de 700 m.c/zi se prevede co-finanțare din partea USAID în valoare de 498 913 $, bani ce vor fi alocați după recepția stației de epurare din partea partenerilor americani.

Investițiile în cadrul acestui proiect de aprovizionare cu apă și canalizare au fost executate în strictă conformitate cu prevederile efectelor asupra mediului înconjurător.

Suma totală a acestui proiect regional va ajunge la 27 516 580,00 lei,  dintre care 20 683 640,40 lei au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, ceea ce constituie 75,17% din costul proiectului, inclusiv suma de 498 913 $, care reprezintă finanțare din partea USAID, iar restul  150 000,00 lei va fi suportată de Primăria or. Telenești.

În urma realizării tuturor obiectivelor prevăzute în cadrul acestui proiect regional circa 11 300 locuitori din orașul Teleneşti și satele Mihalaşa, Mihalaşa Nouă şi Ineşti vor avea acces la condiții mai bune de trai.