Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Fălești” s-au întrunit joi, 7 februarie a.c., în incinta Primăriei orașului Fălești, pentru prima dată în acest an și pentru a patra oară de când a fot creat acest CDL. La ședință a fost prezentat raportul de monitorizare a proiectului pentru perioada octombrie-decembrie 2018, precum și activitățile din planul de implementare al proiectului pentru perioada ianuarie-martie a.c.

Membrii CDL au mai discutat pe marginea raportului anual privind progresul proiectului și au oferit propuneri pentru implementarea proiectului în cursul anului 2019. Totodată, în cadrul ședinței a fost prezentat raportul anual către Uniunea Europeană privind progresul proiectului.

Scopul acestui CDL este să ofere soluții pentru problemele ce ar putea apărea pe parcursul implementării proiectului, precum și mai multă responsabilitate părților implicate la nivel local.

În urma realizării proiectului, rețelele de alimentare cu apă din orașul Fălești vor fi extinse cu 2,4 km și vor fi construite 2,6 km de rețele de aducție. Peste 15.000 de locuitori ai orașului Fălești vor fi conectați la sistemul de alimentare cu apă. Valoarea estimativă a proiectului se cifrează la 1,27 milioane de euro, contribuția beneficiarilor fiind de 160.000 de euro.

*********
Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Fălești” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).