La 16 iulie în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale  și Construcțiilor s-a reunit Consiliul de coordonare a asistenţei externe în domeniul dezvoltării regionale şi construcţiilor în prima  ședință a anului 2013 pentru a totaliza activitățile realizate pe parcursul perioadei ianuarie – iunie a anului curent.

În cuvântul său de salut ministrul Marcel Răducan, a făcut o trecere în revistă a proiectelor în derulare din cadrul Ministerului și a menționat asistența de care a beneficiat Ministerul pe parcursul primelor 6 luni ale anului curent „Mă bucur să constat că întrunirile noastre au loc semestrial și că Ministerul are posibilitatea de a utiliza această platformă pentru a fortifica dialogul său cu partenerii de dezvoltare.  De asemenea, vom folosi această oportunitate pentru a prezenta necesitățile sectoriale în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor” a menționat Marcel Răducan.

În cadrul evenimentului, Svetlana Rogov șefa Direcției relații internaționale și atragerea investițiilor a prezentat realizările Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în vederea gestionării asistenței externe cît și rezultatul exercițiului de Cartografiere a  donatorilor externi. În matricea prezentată de dna Rogov au fost sistematizate  proiectele în derulare și proiectele realizate de Minister cu sprijinul  donatorilor externi, de asistența și sprijinul cărora se bucură domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor.  De asemenea, a fost adresat un apel  partenerilor de dezvoltare în scopul completării matricei cu activitățile donatorilor și Agențiilor internaționale în scopul asigurării unei coordonări mai eficiente a intervențiilor atît la nivel regional cît și la nivel local și crearea unei sinergii întru maximizarea rezultatelor efortului comun. 

Dl Alexandr Muravschi, consultant superior național în cadrul  proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale” Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a prezentat activitățile proiectului în domeniul Planificării sectoriale regionale. Perspectivele pentru sectoare: apă și sanitație, managementul deșeurilor solide și eficiența energetică a clădirilor publice”.  

În scopul dezvoltării relațiilor de colaborare cu partenerii și atingerii obiectivelor setate în cadrul Planului de Activitate a Ministerului,  dl Valerian Bînzaru, șeful Direcției generale de dezvoltare regională și Elena Bejenaru, șefa Direcției generală arhitectură, construcții și locuințe au prezentat necesitățile sectoriale în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor, respectiv. Dl Bînzaru a vorbit despre realizările majore în domeniul dezvoltării regionale, proiectele implementate începând cu anul 2010 și proiectele inițiate în primul semestru al anului 2013 cât și cele prioritare pentru perioada 2013-2015. În discursul dnei  Bejenaru au fost puse accentele pe problematica  planurilor urbanistice generale învechite în mai multe regiuni ale țării și posibilă soluționare a acestei probleme datorită Hotărârii Guvernului recent adoptate, cu privire la elaborarea a planurilor urbanistice la nivel de localități pe anii 2013-2016.deși cadrul legal vine în susținerea Autorităților administrației publice locale nu au fost identificate încă resurse pentru a finanța elaborarea planurilor urbanistice generale.

La finalul ședinței dl Ministru, Marcel Răducan a adus mulțumiri „tuturor partenerilor de dezvoltare și donatorilor pentru sprijinul continuu acordat ministerului în realizarea cu succes a proiectelor comune în domeniul de competenţă. În acest sens avem rezultate frumoase, care cu certitudine, urmează a fi extinse și pentru proiectele viitoare.”

La ședința de astăzi au participat: reprezentanți ai MDRC; Cancelariei de Stat; Agențiilor de Dezvoltare Regională;  agenției guvernamentale USAID; Ambasadei Germaniei; Ambasadei Cehiei; Ambasadei Poloniei; Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ); Delegației Uniunii Europene la Chișinău; Asociației pentru politică externă; Liderul de echipa al proiectului de asistenta tehnica al UE – ESRA – stimularea economica a zonelor rurale; PNUD, UN Women, proiectului Twinning, Congresul Autorităților Publice Locale  CALM, IDIS Viitorul  etc.

Consiliul sectorial în domeniul asistenţei externe în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor a fost creat în baza Hotărârii Guvernului nr. 12 din  19.01.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cadrul instituţional şi mecanismul de coordonare a asistenţei externe acordate Republicii Moldova de organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare și în baza ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, dlui Marcel Răducan nr.52 din 08.06.2012.

Consiliul sectorial în domeniul asistenţei externe în domeniul dezvoltării regionale și construcțiilor este organul consultativ, creat în baza principiului de parteneriat, abilitat cu funcţii de programare şi monitorizare sectoriale a proiectelor şi programelor de asistenţă externă.