Pe 16 septembrie 2014, consiliile locale ale satelor Congaz, Chioselia Rusă și Cotovscoe au decis, în cadrul unei ședințe comune, fondarea primei asociații de cooperare intercomunitară din Găgăuzia, care va permite administrarea în comun a serviciilor comunale din cele trei localități, și va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor lor. În acest sens, va fi reorganizată și modernizată întreprinderea de servicii comunale din s. Congaz.

Modernizarea serviciilor comunale din regiune și extinderea lor în comunități care nu au avut parte până acum de asemenea servicii este posibilă grație unui grant oferit de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată, coordonat de Cancelaria de Stat şi implementat de PNUD-Moldova şi UN Women, cu sprijinul financiar al Danemarcei. Întreprinderea comunală Congaz va fi dotată din grantul respectiv cu 3 tractoare multifuncționale moderne, iar managementul operațional și managerial va fi restructurat după principii moderne de gestiune.

Potrivit viceprimarului satului Congaz, Mihail Esir, crearea asociației intercomunitare în regiune este doar primul pas. „Doar de motivaţia şi insistenţa noastră depinde să punem în aplicare proiectele de modernizare a regiunii. Și noi știm că bunăstarea noastră, a tuturor, depinde de asta. Vom continua cooperarea cu Guvernul Republicii Moldova și PCDLI pentru a ridica și mai mult ștacheta performanței APL în Găgăuzia„, a declarat, la eveniment, Mihail Esir, care este și liderul informal al proiectului de cooperare intercomunitară din Găgăuzia.

Gheorghii Palic, primarul s. Cotovscoie, crede că cooperarea intercomunitară este o soluție rentabilă pentru asigurarea locuitorilor satului cu servicii publice.  „Localitatea noastră are 1000 de locuitori – satul e prea mic pentru a organiza și întreține un serviciu propriu de salubrizare rentabil. Cooperarea cu Congaz este cu adevărat o salvare pentru noi. Cooperând cu Congaz și Cotovscoe, putem reduce tariful de evacuare a deșeurilor la 24 de lei pe gospodărie – dacă o făceam singuri, tariful era de cel puțin 50 de lei„.

Un alt partner al proiectului, Gheorghii Gospodinov, primarul s. Chioselia, o localitate de 700 de locuitori, nu își ascunde entuziasmul:„Deszăpezirea era o mare problemă pentru noi. Eram deserviți de întreprinderea din Comrat, care venea la noi doar după vreo săptămână după ce își rezolvau problemele lor. Acum, în cooperare cu Congaz și Cotovscoe, avem propria întreprindere care are capacități tehnice și logistice pentru a interveni de îndată. Mai mult, noi am reușit să diminuam cu 30% costul deszăpezirii. Colaborarea cu vecinii noștri este o mare realizare pentru Chioselia.

Prezent la eveniment, Ghenadie Ivașcenco, coordonatorul componentei de cooperare intercomunitară din cadrul PCDLI, a afirmat: „Acest proiect implementat de PCDLI se înscrie în eforturile noastre comune privind implementarea Strategiei Naționale de Descentralizare, aprobată de Parlament în aprilie 2012. Proiectul din Congaz este unul 10 proiecte pilot pe care le implementăm acum în toate regiunile Republicii Moldova. Până la începutul anului 2015, urmează a fi fondate 10 asociații intercomunitare, capabile să opereze și să dezvolte servicii comunale de calitate: salubrizare, întreținerea și deszăpezirea drumurilor, iluminat stradal, de care vor beneficia peste 120 mii de moldoveni”.

Aproximativ 25% din primăriile din Republica Moldova au o populație mai mică de 1500 locuitori, iar peste 80% din ele au sub 5000 locuitori. Experiența europeană demonstrează că crearea unor servicii publice locale în localități mai mici de 5000 de locuitori este dificilă și nerentabilă. Soluția pentru asigurarea locuitorilor din satele mici cu servicii publice de calitate constă în unirea eforturilor mai multor primării și prestarea acestor servicii în comun.