PRIMA

La 5 martie  Lazăr Chirică, viceministrul mediului, a moderat două întruniri de lucru cu participarea lui Veaceslav Guțuțui, viceministru al MDRC și Colm McClements,  lider de proiect GIZ,în cadrul proiectului „Modernizarea servicilor publice locale în RM„ și a factorilor de decizie la nivelul consiliilor raionale din regiunea de dezvoltare Centru și Nord.
 IMG 6349opt 2

Scopul ședinței a fost prezentarea de către experții GIZ a rezultatelor obținute la etapa actuală în cadrul proiectului menționat, care sînt necesare pentru planificarea sectorului de management al deşeurilor în regiuni.     

Lazăr Chirică, viceministrul mediului în prima luare de cuvînt în fața participanților ședinței, a ținut să atragă atenția asupra faptului că una dintre prioritățile stabilite de Ministerul Mediului este implementarea a unui sistem eficient și accesibil de gestionare a deșeurilor. Proiectul Strategiei privind gestionarea deşeurilor este elaborat de către Ministerul Mediului și compare ca document politic care stabileşte direcţiile strategice pe termen lung până în anul 2027 și prevede acţiuni de planificare a sectorului managementului deşeurilor la nivelul regiunilor. Activităţile pentru realizarea obiectivelor sunt stabilite pe termen mediu pînă în anul 2017. În acest context, întrunirile se încadrează în activitățile planificate, fiind un eveniment de o importanţă deosebită pentru înţelegerea de către autoritățile publice locale (APL) a procedurii de implementare a proiectului Strategiei menţionat.

sase 1patru 1

Veaceslav Guțuțui, viceministru al MDRC a venit cu cuvînt de salut către participanții întrunirii și a reiterat importanța desfășurării activităților care familiarizează factorii de decizie la nivelul consiliilor raionale cu prioritățile stabilite de Ministerul Mediului în domeniul gestionării deșeurilor și-i pătrunde de importanța promovării proiectului Strategiei de Gestionare a Deşeurilor. Concomitent s-a referit la colaborarea dintre MDRC și autoritatea publică centrală de mediu cu susținerea partenerilor GIZ privind realizarea proiectului „Modernizarea servicilor publice locale în RM” la nivel regional. Deasemenea dlui a făcut un tur de orizont referitor la activitățile planificate și desfășurate de către MDRC la nivel de regiune în sectorul deșeuri care sînt corelate cu  proiectul Strategiei privind gestionarea deşeurilor.
sapte 2cinci 1

Colm McClements,  lider de proiect GIZ ,în cadrul proiectului „Modernizarea servicilor publice locale în RM”, a venit cu cuvînt de salut și a adus mulțumiri Ministerului Mediului și în special ministrului Gheorghe Șalaru, pentru susținerea acordată și pentru organizarea întrunirilor prin intermediul cărora este prezentă posibilitatea de a prezenta rezultatele în cadrul proiectului pentru planificare regională care se încadrează în noile abordări strategice în domeniul managementului deșeurilor.

trei 1

În scopul implementării Strategiei menţionate sînt intreprinse unele măsuri foarte binevenite. Actualmente proiectul GIZ „Modernizarea servicilor publice locale în RM„ este în procesul de elaborare a planurilor sectoriale în cele două regiuni (Centru şi  Nord ), ţinînd cont că Regiunea Sud dispune déjà de o strategie şi un Plan de Acţiuni în acest domeniu.      

Această planificare este axată în primul rind pe principiul participativ, care face  posibil reflectarea  nevoilor populaţiei în serviciile de salubrizare, în modernizarea infrastructurii şi  în gestionarea  acestor servicii, conform abordărilor regionale.  La planificarea regională este necesar de fedback-ul membrilor comunităţii, care va fi hotăritoare la luarea deciziilor privind amplsarea depozitelor regionale, crearea scheletului gestionării  infrastructurii. Planificarea trebuie să fie elaborată de către exponenţii comunităţii, care vor avea obligaţiuni de aplicare a măsurilor din acest plan.

opt 1sapte 1 sase 2

Un factor important în realizarea măsurilor planificate este asigurarea resurselor financiare, care nu sînt disponibile pentru acest sector. Sînt necesare eforturi pentru atragerea acestor resurse, de aceea planurile elaborate vor contribui la îmbunătăţirea atragerii investiţiilor în sector şi, nu în ultimul rind, vor crea structuri de gestionare a deşeşurilor în regiuni. O prioritate pentru toţi investitorii sectorului deşeuri sînt Planurile, elaborate conform abordărilor și standardelor europene, care integrează în proces aspectele de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei.

Experienţa internaţională demonstrează că factorii chee a succesului în planificarea sectorului este existenţa angajamentului politic, a procesului participativ de planificare din partea factorilor de deczie ale APL.  
În final, invitaţii intrunirilor au fost informați despre sarcinile care reies din Strategia de gestionare a deşeurilor şi beneficiile planificării regionale ale sectorului, abordările regionale a integrării în procesul gestionării deșeurilor a aspectelor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei.