La 20 mai 2019, la Centrul Formare Continuă Eficiență Energetică a Clădirilor Publice (CFC EECP) au început cursul de formare continua pentru modulul „Managementul proiectelor de eficiență energetică în sectorul clădiri publice”. Acest curs este organizat în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Pe parcursul celor patru zile de instruire – 20-23 mai – 16 specialiști din cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională, instituții de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale din diferite localități ale republicii își vor dezvolta abilitățile de elaborare și implementare a proiectelor de Eficiență Energetică în clădirile publice.

Programul cursurilor va include și o vizită de studiu la grădinița de copii DOREMicii din Călărași unde participanții vor avea posibilitatea de a vedea cea mai energo-eficientă instituție publică din Republica Moldova, construcție de tip casa pasivă. Aceasta fiind un exemplu de proiect care a contribuit la  crearea condițiilor confortabile pentru copiii acestei grădinițe și condiții de lucru excelente a personalului instituției preșcolare.

************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elvețiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).