La 12 noiembrie 2015, în orașul Cahul a avut loc ședința Comitetului Director Local al Proiectului-pilot „Modernizarea serviciilor publice locale (MSPL) în sectorul aprovizionării cu apă și canalizare pentru raionul Cahul”, unde a fost semnat Acordul Adițional la Memorandumul de Înțelegere semnat în decembrie 2014, privind includerea comunei Lebedenco în proiectul aprovizionării cu apă și canalizare a raionului Cahul. La eveniment au participat reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (APL), Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, administrației publice locale (APL), Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și ai Agenţiei Elveţiane pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Potrivit acestui acord, proiectul MSPL/GIZ, care are drept scop dezvoltarea unui serviciu și sistem durabil de alimentare cu apă și de canalizare în raionul Cahul, a beneficiat de resurse suplimentare din partea SDC pentru extinderea activităților și finanțarea masurii investitionale a apeductului magistral Cahul – Lebedenco și construcția rețelelor interioare în localitățile Lebedenco, Huțulu și Ursoaia. Totodată, prin semnarea acestui acord, au fost actualizate matricea cadrului logic și planul de acțiuni al proiectului.

Primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș a mulțumit donatorilor și partenerilor pentru suportul atât logistic cât și financiar exprimându-și speranța că “toate APL-urile din raion vor depune eforturi considerabile ca încrederea și suportul paretenerilor de dezvoltare să nu fie în zadar. Prin acest proiect, locuitorii raionului Cahul vor beneficia de un produs calitativ și foarte necesar comunității – apa”.

Sergiu Cecan, șeful Direcţiei relaţii cu instituţiile de dezvoltare regională (MDRC) a menționat că MDRC garantează susținerea realizării proiectelor în domeniul AAC pentru că “este unul din domeniile prioritare ale dezvoltării regionale”, iar “Raionul Cahul, pe parcursul timpului, a dat dovadă de idei bune în domeniul realizării proiectelor AAC. Totuși, trebuie să se ia în considerație că la realizarea unui astfel de proiect este necesar să participe toți actorii implicați, pentru că doar astfel vor putea fi atinse toate rezultatele propuse”.

Maria Culeșov, directoarea ADR Sud a menționat că: „Există mai multe proiecte în domeniul AAC în Regiunea de Dezvoltare Sud, însă ne bucurăm că, raionul Cahul este oarecum pioner în acest sens. Ne dorim să continuăm ceea ce am început și suntem recunoscători partenerilor de dezvoltare, care se implică activ și care au venit în acest sens cu un suport pentru acest proiect de aproximativ 2,5 milioane euro”.

Dietrich Hahn, consultant internaţional superior GIZ în domeniul serviciilor publice locale, a menționat că APL-urile din raionul Cahul și-au asumat niște responsabilități, iar partenererii de dezvoltare și-au declarat susținerea acestora. “Dezvoltarea regională nu înseamnă doar construirea a 5 km de apeduct. Aceasta este un proces cu multe detalii și probleme, care trebuie rezolvate pe parcurs, printre acestea de exemplu, cadrul legal și normativ. Ne-am dat seama că dezvoltarea acestor utilități – aprovizionarea cu apă și canalizare – trebuie să implice mai multe elemente, și anume: dezvoltarea capacităților celor implicați, campaniile de informare și conștientizare și, planificările care s-au făcut în acest domeniu”, a subliniat Dietrich Hahn.

Simone Giger, directoarea Agenţiei Elveţiane pentru Dezvoltare şi Cooperare în Republica Moldova a specificat că instituția care o conduce activează implementează proiecte în domeniul AAC de aproximativ de 15 ani. “Suntem unul din partenerii care ne-am focusat spre domeniul AAC pentru localitățile rurale. Ulterior am început a lucra și pe plan regional și național, prin racordarea legislației în domeniu sau consultanță. Cu puțin timp în urmă am decis să ne implicăm și în domeniul proiectelor de dezvoltare regională, iar prima ușă de intrare în acest sens, este raionul Cahul. Sperăm că va fi un proiect de succes, iar în cazul dacă obiectivele vor fi atinse, atunci cu siguranță aceasta nu va fi ultima noastră investiție regională în domeniul ACC”, a menționat Simone Giger.

Totodată, în cadrul ședinței a fost semnat și Acordul de cooperare dintre comunitățile din „Clusterul 0” – care implică orașul Cahul, satul Crihana Veche, satul Roșu și comuna Manta – ce prevede cooperarea pentru dezvoltarea unui serviciu și sistem durabil de alimentare cu apă și de canalizare în raionul Cahul. Ca urmare a semnării Acordului de cooperare urmează a fi aprobat Actul de constituire a operatorului regional cât și pachetul de documente necesar înregistrării operatorului nou creat ca și Societate pe Acțiuni la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF).

Evenimentul s-a încheiat cu o vizită a partenerilor de dezvoltare la primăria satului Lebedenco și stația de pompare a apei din satul Ursoaia.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României și Uniunea Europeană și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).