În cadrul unei întrevederi cu experții naționali și locali ai Agenției Internaționale de Cooperare, pe care specialiștii ADR Sud au avut-o, săptămâna curentă, la Cimișlia, partenerii de implementare au examinat și discutat Planul Operațional MSPL 2016-2018.

Întâlnirea de lucru s-a dovedit a fi una oportună pentru discutarea aspectelor legate de punctele de reper și activitățile propuse în Planul Operațional al MSPL.

În deschiderea ședinței, Angela Dumitrașco, consultant național superior în domeniul politicilor de dezvoltare regională la GIZ, a specificat că draftul Planului Operațional al proiectului MSPL a fost prezentat anterior Agențiilor de Dezvoltare Regională, în cadrul vizitelor directorului GIZ în Republica Moldova, Philipp Johannsen.

Totodată, reprezentanta GIZ a ținut să vină cu unele precizări în ceea ce privește structura generală a proiectului MSPL în faza 2, care, spre deosebire de anii precedenți, va fi compusă din patru domenii de intervenție. Astfel, domeniul de intervenție I va fi axat pe suportul MDRC în punerea în aplicare unor condiții necesare pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Regionale sau, în general, a politicilor de dezvoltare regională și va fi condus de Alexandru Muravschi. Domeniul de intervenție  II va fi legat de consolidarea capacităților Consiliilor de Dezvoltare Regională, umând a fi dirijat de Petru Veveriță.

Domeniul de intervenție III va ține de consolidarea capacităților ADR-urilor, mai ales în implementarea proiectelor pilot și proiectelor cu finanțare din fondurile europene, fiind coordonat de Dietrich Hahn.

Domeniul de intervenție IV va fi unul interdisciplinar, fiind strâns legat de celelalte 3 domenii de intervenție și având un mandat special de a instituționaliza toate modulele de training pe care GIZ  le oferă beneficiarilor și operatorilor de servicii din cadrul proiectelor implementate.

La capitolul finanțări, Angela Dumitrașco a precizat că proiectul MSPL va continua să beneficieze de suportul donatorului principal, care este Guvernul Germaniei, la moment fiind confirmate 3.7 ml Euro, dar se mai așteaptă să vină încă 4.0 ml Euro pentru perioada 2016-2018.

De asemenea, va mai exista o co-finanțare din partea Elveției, în jur de 3.0 mln Euro, și a Guvernului României, pentru finalizarea proiectului pilot din Cahul.

Mai sunt proiecte propuse spre finanțare din Fondul Uniunii Europene, elaborate în faza precedentă a proiectului MSPL, și mai sunt careva finanțări din partea UE (3.5 ml Euro) pentru finalizarea proiectelor inițiate în faza precedentă a proiectului, în special axate pe sectoarele de eficiență energetică și alimentare cu apă și canalizare.

Potrivit expertei, în faza de negocieri se află finanțarea de 39,8 ml Euro din Fondul Uniunii Europene, pentru implementarea proiectelor din lista propunerilor de proiecte, elaborată cu suportul GIZ în prima fază a proiectului MSPL. Se estimează că vor fi acoperite financiar în jur de 18 proiecte din sectoarele eficiență energetică și alimentare cu apă și canalizare.

De asemenea se negociază cu Guvernul Suediei, pentru suma de 3.7 ml Euro, bani care nu vor fi utilizați la măsurile investiționale, ci pentru activități de dezvoltare de capacități, asistență tehnică, care vor fi distribuite între domeniile de intervenție, reieșind din necesitățile acestora.

Totodată, având în vedere sumele impunătoare de finanțări care se așteaptă și ținând cont de experiența primei faze a proiectului MSPL, Angela Dumitrașco a reiterat că, dacă finanțările vor fi acordate tocmai în anul 2017, iar pentru implementarea portofoliului de proiecte propus sunt necesari cel puțin 3 ani, nu este exclusă posibilitatea de extindere a termenului de implementare a proiectului MSPL până după anul 2018.

La rândul ei, Valentina Pleșca, consultant național superior în domeniul serviciilor publice locale GIZ, a specificat că multe aspecte de implementare a Planului Operațional al proiectului MSPL 2.0 prevăd activități noi, din această cauză pentru luna septembrie 2016 se prevede a fi organizate instruiri comune pentru toți actorii implicați în proces, inclusiv pentru specialiștii ADR Sud, consultanții regionali GIZ. O mare importanță în cadrul instruirilor va fi acordată procedurilor noi de achiziții publice.

Referindu-se în mod special la obiectivul Domeniului de Intervenție III, Valentina Pleșca a explicat că acesta ține nemijlocit de dezvoltarea capacităților ADR-urilor pentru implementarea Strategiilor de Dezvoltare Regională. Potrivit expertului GIZ, primul indicator constă în a acorda ADR-urilor suport în elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Regională pentru perioada anilor 2016-2020, indicator practic realizat.

Cel de-al doilea indicator va ține de acordarea suportului în implementarea proiectelor investiționale, identificate anterior în cadrul celor 12 PRS-uri. Acest indicator, a precizat Valentina Pleșca, prevede că 18 proiecte din 39 vor fi susținute în implementare.

Cele 39 proiecte se divizează în 15 proiecte din sectorul Aprovizionare cu Apă și Canalizare (AAC), 11 proiecte din sectorul Eficienței Energetice (EE), 3 proiecte din sectorul Managementului Deșeurilor Solide (ADS) și 10 proiecte din sectorul Drumuri Locale și Regionale (DLR). Proiectele din sectorul DLR au fost transmise către Banca Mondială.

La prima etapă, vor fi examinate doar 26 de proiecte din sectoarele EE și AAC, care vor fi luate spre implementare. Lucrul asupra acestor proiecte deja a fost inițiat, 15 proiecte din sectorul AAC au fost transmise către Departamentul de Construcție din Germania pentru a fi efectuată o evaluare rapidă a acestora. Proiectele pilot din raioanele Leova și Cahul, care au fost inițiate în prima fază a proiectului MSPL, deja au obținut avizele Departamentului de Construcție din Germania și se implementează sub egida acestuia.

Ce ține de proiectele din sectorul EE, la solicitarea UE, GIZ va finanța elaborarea auditurilor energetice. Partea de  documentație, elaborată în prima fază a proiectului MSPL, va sta la baza elaborării acestor audituri. Termenii de referință privind elaborarea acestora deja au fost efectuate, aceste audituri vor fi efectuate centralizat, prin GIZ.

În concluzie, Valentina Pleșca a punctat că vor fi selectate spre finanțare doar cele mai bune proiecte, care vor corespunde criteriilor de calitate agreate între MDRC, GIZ și UE. Se estimează, că finanțare vor obține 10 proiecte din sectorul AAC și 8 proiecte din sectorul EE. Un criteriu important este și disponibilitatea de fonduri.

Referindu-se la consolidarea capacităților ADR-urilor pentru asigurarea unei activități eficiente, Maria Culeșov, directorul ADR Sud a invocat necesitatea majorării numărului de specialiști și a organizării unor instruiri pentru colaboratorii ADR în domeniul achizițiilor publice, contabilitate, comunicare, la compartimentul de management al proiectelor și la compartimentul planificare regională.

După expunerea consultanților GIZ pe marginea Planului Operațional MSPL și detalierea acestuia, părțile au convenit că ADR Sud va înaintat către GIZ, în cel mai apropiat timp, o listă de propuneri de ajustare a documentului.

La etapa următoare, urmează să aibă loc desfășurarea unei ședințe comune MDRC-ADR-ARD-GIZ referitor la consultarea și agrearea Planului Operațional al MSPL.