Despre campaniile proiectului GIZ

Proiectul GIZ desfăşoară campanii de informare şi conştientizare pe domeniul dezvoltării regionale, precum și pe cele trei sectoare ale sale de referinţă:

  1. eficienţa energetică
  2. aprovizionarea cu apă şi canalizare
  3. managementul integrat al deşeurilor solide

Eforturile de conştientizare sunt incluse atât în iniţiative locale, regionale, cât şi naţionale. Pentru a creşte impactul campaniilor sale, proiectul GIZ mizează pe parteneriate cu instituţiile de dezvoltare regionale, ministerele de resort, autorităţile locale şi societatea civilă.  

Campaniile GIZ ţintesc spre:

  • creşterea nivelului de informare al populaţiei despre serviciile publice locale nou-create şi implicarea cetăţenilor la consultarea tarifelor;
  • creşterea nivelului de conştientizare faţă de problemele de mediu (calitatea apei potabile, impactul negativ al stocării necontrolate a deşeurilor, risipa de energie);
  • stimularea unei atitudini responsabile a consumatorilor faţă de prestatorii de servicii (achitarea facturilor, anunţarea defecţiunilor).