Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor desfășoară, în prezent, procedura de informare a publicului  larg privind evaluarea impactului asupra mediului în cadrul proiectului „Crearea sistemului de management integrat al deşeurilor în zona de management a deşeurilor 3, Regiunea de Dezvoltare Regională Sud”. În acest scop, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud a organizat, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), dezbateri publice în localitățile Cania, Cahul și Taraclia, vizate de proiect.

Conform proiectului, cea mai importantă infrastructură de gestionare a deșeurilor va fi amplasată în trei localități din Regiunea de Dezvoltare Sud, și anume Cahul, Taraclia și Cania (Cantemir). Astfel, la Cahul se preconizează construcția depozitului regional de deșeuri, a stației de sortare și a stației de compostare. La Taraclia se prevede amplasarea stației de transfer cu compactare, a unei stații de sortare și a altei de compostare. Iar la Cania va fi construită o stație de transfer fără compactare și alta de compostare.

În același timp, întreaga arie de acoperire a proiectului de creare a sistemului de management integrat al deșeurilor (SMID) în zona 3 de management al deșeurilor acoperă trei raioane din Regiunea de Dezvoltare Sud (RDS)  și 2 raioane din UTA Găgăuzia, întrunind 92 de primării. Bugetul proiectului se ridică la circa 17,6 milioane euro.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate subiecte ce țin de descrierea generală a proiectului de creare a sistemului de management integrat al deșeurilor în zona 3 de management al deșeurilor, detalierea documentației de evaluare a impactului asupra mediului și accesul la studiul de fezabilitate. De asemenea, au fost puse în discuție probleme ce vizează extinderea serviciilor de salubrizare în zona rurală, dotarea cu autospeciale, colectarea deșeurilor în mediul rural, gestionarea deșeurilor verzi, a gunoiului de grajd și a deșeurilor periculoase, precum și aspecte legate de mentalitatea populației locale relevante pentru managementul deșeurilor și mărimea tarifului pentru gestionarea deșeurilor.

Maria Culeșov, directorul ADR Sud, a precizat că, în virtutea abordării integrate,  proiectul înglobează toate etapele de gestionare a deșeurilor: colectarea separată a deșeurilor reciclabile, colectarea deșeurilor reziduale, transportarea și transferul deșeurilor, sortarea deșeurilor reciclabile, compostarea deșeurilor verzi, eliminarea deșeurilor reziduale prin depozitare. Totodată, proiectul va crea precondiții pentru închiderea gunoiștilor neautorizate.

La rândul său, experta GIZ, Tamara Guvir, a prezentat auditoriului etapele de desfășurare a evaluării impactului asupra mediului și documentația corespunzătoare. Impactul asupra mediului, care se va produce în urma implementării proiectului, a fost evaluat pentru fiecare factor de mediu în parte, și anume pentru resursele de apă, aer, resursele solului și subsolului, precum și biodiversitate.

Potrivit specialistei, efectele adverse asupra mediului au cea mai mare probabilitate de apariție la locul de eliminare a deșeurilor. Din aceste considerente, evaluarea impactului asupra mediului, deși a cuprins toate cele trei terenuri destinate pentru construcție, s-a axat cu precădere pe amplasamentul viitorului depozit regional de la Cahul. În urma procesului de evaluare a impactului asupra mediului au fost stabilite o serie de măsuri de prevenire, reducere sau de minimizare a posibilului impact negativ asupra mediului. Aceste măsuri au fost incluse în planul de management de mediu și vizează etapa de construcție, etapa de operare și etapa de post-operare.

Specificăm că, până în prezent, ADR Sud, a elaborat, cu suportul GIZ, studiul de fezabilitate și documentația de evaluare a impactului asupra mediului. Încheierea cu succes a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului aflată în derulare, se va solda cu emiterea acordului de mediu de către Ministerul Mediului.

Ulterior, vor fi intensificate negocierile cu investitorii în vederea finanțării proiectului. După identificarea investitorului, urmează a fi elaborată documentația tehnică de proiect și lansată implementarea propriu-zisă a proiectului.