Pe 31 mai, directorul de țară al GIZ Moldova, dr. Siegmund Müller, însoțit de reprezentanți ai proiectului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” (MSPL), a efectuat o vizită de lucru în municipiul Comrat și s-a întâlnit cu partenerii pentru a discuta rezultatele cooperării până în prezent, dar și nevoile ulterioare ale regiunii și oportunitățile în cadrul noilor proiecte GIZ.

Pentru aceasta, echipa GIZ s-a întâlnit la Comrat cu doamna Irina Vlah, guvernatoarea UTA Găgăuzia. Prin proiectele implementate în Republica Moldova, GIZ oferă sprijin instituțional autorităților în atragerea investițiilor străine, promovarea dezvoltării regionale, a exportului de mărfuri găgăuze, dezvoltarea Zonei Economice Libere Valkaneș și a subzonelor din Comrat și Ceadîr-Lunga, asigurarea populației cu apă potabilă de înaltă calitate și alte câteva proiecte importante de infrastructură și educație. „Investiți în viitorul Găgăuziei și suntem profund recunoscători GIZ Moldova și guvernului German pentru acest sprijin sistematic„, a spus Irina Vlah.

La Primăria Comrat a avut loc o întâlnire cu primul viceprimar al municipiului Comrat, Gheorghe Sari, și cu doamna Tatiana Slavioglo, administratoarea întreprinderii municipale „Su-Canal Comrat”. Viceprimarul a mulțumit proiectului MLPS pentru sprijinul acordat în modernizarea „Su-Canal Comrat”. Dr. Müller a remarcat că autoritățile din Comrat și Găgăuzia în general sunt deschise către cooperare și GIZ este pregătită să ofere sprijin de expertiză și de altă natură pentru a aborda problemele legate de furnizarea de apă de calitate și crearea de sisteme de alimentare cu apă și canalizare.

De menționat, de asemenea, că o delegație de experți în managementul apei din UTA Găgăuzia s-a întors recent dintr-o vizită de studiu în Germania, organizată de MSPL. Scopul vizitei a fost acela de a se familiariza cu proiectarea, construcția și funcționarea stațiilor de alimentare cu apă și epurare a apelor uzate bazate pe diferite tehnologii, precum și de a face schimb de experiență cu colegii germani. Participanții prezenți la întâlnirea de la Primăria Comrat și-au împărtășit impresiile despre călătorie și au remarcat că munca comună cu experții GIZ Moldova a fost foarte utilă și productivă.

MSPL oferă sprijin operatorilor de apă din mai multe municipii și orașe din Moldova, inclusiv „Su-Canal Comrat”. Acolo, de aproape un an, un expert german, dr. Volker Hettler, a fost integrat în structura de personal. Sarcina expertului a fost oferirea de consiliere permanentă pentru îmbunătățirea calității serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, sprijin și consultanță în procesul de extindere a serviciilor sistemului de canalizare și în procesul de proiectare și construcție a stației de epurare a apelor uzate în mun. Comrat.

Ca urmare a nevoilor identificate de expertul integrat, în anul 2022 GIZ a procurat echipamente pentru funcționarea autonomă a sistemului de pompare a apei, dar si echipamente IT și un set de echipamente pentru unitatea de intervenție urgentă a ‘Su-Canal Comrat’ – curățitor sub presiune, perforatoare, unități electrice de sudare, set de scule de mână, aspirator industrial, detector de scurgeri etc. Valoarea echipamentului achiziționat și donat este de peste 280.000 MDL.

La finalul zilei, echipa GIZ a avut ocazia să viziteze stația de pompare a apei din s.Cioc Maidan, la 23 km de Comrat, unde au fost instalate echipamentele pentru funcționarea autonomă a sistemului de pompare și acum sunt complet funcționale. Acum, cu un singur clic, operatorii pot vedea cum funcționează pompele, pot identifica orice defecțiuni și pot interveni rapid.

Sprijinul tehnic și financiar pentru ÎM „Su-Canal Comrat” a fost oferit în cadrul proiectului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” și a fost finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ).