Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți” s-au întrunit vineri, 26 octombrie a.c., în cadrul celei de-a treia ședințe, organizată în incinta Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”. La ședință a fost prezentat raportul de monitorizare a proiectului pentru perioada iulie-septembrie a.c. și au fost prezentate activitățile din planul de implementare pentru perioada octombrie-decembrie a.c.

Amintim că, recent, au demarat activitățile pentru elaborarea documentației tehnice în cadrul proiectului de sporire a eficienței energetice a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți.

În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ se va reduce cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone. Valoarea estimativă a proiectului de eficientizare energetică a liceului din Bălți se cifrează la 1,236 milioane de euro.

Precizăm că CDL-ul creat în cadrul acestui proiect servește în calitate de platformă pentru a asigura o mai bună cooperare între principalele părţi interesate în implementarea proiectelor, în particular, și a politicii de dezvoltare regională, în general.

Proiectul „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și ADR Nord și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).