Primari din 30 de localităţi din nordul şi sudul Republicii Moldova, aflaţi la primul lor mandat, au participat, în perioada 10 – 11 martie 2016 la cea de-a doua etapă a trainingului „Un primar implicat – o comunitate prosperă”, organizat de compania de comunicare Fabrica de imagine, cu sprijinul Ambasadei Britanice la Chișinău.

În cadrul programului, aleşii locali au fost instruiţi cum să scrie proiecte de dezvoltare a localităţii lor, după toate cerinţele donatorilor internaţionali şi locali.

Participanții au avut posibilitatea să comunice și cu potențiali donatori prin intermediul cărora ar putea să-și implementeze proiectele.

Desfășurat în două etape, proiectul a avut menirea atât să instruiască primarii, cât și să le ofere posibilitatea de a-și realiza obiectivele stabilite inițial.

După training primarii urmează să facă modificările recomandate în proiectele lor şi să expedieze versiunea finală formatorului. Până la sfârşitul programului, fiecare din participanţi va avea un proiect bine elaborat cu care va putea aplica pentru a obţine fonduri de la donatori.

După training, primarii s-au declarat extrem de motivați să pună în practică cele învățate pe parcursul proiectului.

Organizatorii și-au propus ca prin astfel de activitate să contribuie la dezvoltarea țării, începând cu micile comunități.

Trainingul „Un primar implicat – o comunitate prosperă” este organizat de compania de comunicare Fabrica de imagine în cadrul proiectului „Suport strategic pentru Autoritățile Publice Locale din Republica Moldova”, finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău.