Astăzi, 09 august, o echipă de specialiști ai agenției au organizat o vizită de lucru la cîteva proiecte regionale implementate în raioanele Călărași, Strășeni și Orhei. Deplasarea a fost inițiată cu scopul monitorizării lucrărilor în cadrul a două proiecte de dezvoltare regională.

Astfel, echipa de monitorizare a vizitat un șir de obiective din cadrul proiectului „Valorificarea potențialului turistic al regiunii de centru a RM – rn Strășeni, Călărași, Nisporeni și Ungheni” unde la moment se desfășoară lucrări de reconstrucție. În urma implementării acestui proiect se preconizează amenajarea a 6 popasuri turistice cu infrastructură conexă de utilitate publică, instalarea indicatoarelor şi panourilor turistice, crearea unui Centru Regional de dezvoltare şi promovare a Turismului, crearea a 4 itinerare turistice noi în regiunea Centru, construcţia unei Scene de Amfiteatrui, reabilitarea Muzeului de Istorie şi Etnografie din or. Călăraşi precum și reamenajarea Parcului „Aleea Clasicilor” din același oraș.

La moment sunt executate lucrări de reabilitare a Muzeului de Istorie şi Etnografie din or. Călăraşi precum și reamenajarea Parcului „Aleea Clasicilor”. De asemenea, la Țigănești, Strășeni, a fost amenajată o parcare auto și un popas turistic în apropierea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”.

Tot aici, aplicantul împreună cu partenerii proiectului, planifică desfășurarea unor activități de informare şi conştientizare a cetăţenilor despre  obiectivele turistice din regiunea Centru prin difuzarea unui spot publicitar şi a unui film. Diversificarea instrumentelor de promovare turistică va genera creșterea numărului de turiști în regiune, dar și sporirea veniturilor în bugetul local.

Suma totală a acestui proiect este de 28 340 316,00 lei dintre care 27 254 916,00 lei au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, iar contribuția proprie a aplicantului constituie 885 400,00 lei. Pentru acest an Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat din FNDR suma de 5 milioane lei pentru inițierea lucrărilor în cadrul proiectului.

Tot astăzi, specialiștii ADR Centru au vizitat Spitalul regional din Orhei acolo unde au demarat lucrările în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului chirurgical al IMSP Spitalul raional Orhei”. Echipa de monitorizare a constatat că lucrările de izolare a pereţilor blocului chirurgical, schimbarea geamurilor şi uşilor, izolarea termică a acoperișului precum și izolarea planşeului subsolului planificate în cadrul proiectului decurg conform graficului de execuție.

Prin realizarea activităților din cadul acestui proiect se dorește îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale la nivel raional şi regional ca urmare a implementării măsurilor de eficienţă energetică.

Suma totală a investițiilor necesare pentru realizarea proiectului este de 8 670 960,00 lei. Din Fondul Național de Dezvoltare Regională(FNDR) au fost solicitați 8 070 960,00 lei, iar contribuția din partea aplicantului fiind de 600 000,00 lei.

Pentru acest an Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat din FNDR suma de 3 milioane lei. Astfel, după selectarea antreprenorului se va purcede la inițierea propriu-zisă a lucrărilor planificate pe o durată de 12 luni.