În iunie 2013, 13 angajaţi ai Inspectoratul Energetic de Stat au fost instruiţi să manevreze utilaj de măsurare a calităţii energiei electrice. Echipamentul performant a fost acordat de către Guvernul Germaniei, prin intermediul proiectului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”. Procedura de achiziţii a fost gestionată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord.

Astfel, trei inspectorate teritoriale din regiunile de dezvoltare (Nord, Centru şi Sud) beneficiază de acest utilaj. Dispozitivele distribuite instituţiilor de profil sunt portabile, uşor de utilizat, permiţând o localizare rapidă a problemelor care de cele mai multe ori provoacă pagube materiale şi duc la supraconsum de energie electrică. Monitorizând periodic sistemele de distribuţie, dar şi reţelele utilizatorilor, se pot localiza, prezice, preveni și înregistra deranjamentele.  

Predarea oficială a echipamentului a avut loc la 11 aprilie curent. Costul total al celor trei seturi livrate Inspectoratului Energetic de Stat se cifrează la apr. 25.000 euro. Din resursele proprii, instituţia publică planifică să mai procure trei astfel de seturi şi să acopere treptat necesitățile tuturor inspectoratelor teritoriale.

La acest moment, un regulament intern al Inspectoratului Energetic de Stat este în proces de elaborare, document care va prevede procedura de măsurare a calităţii de energiei electrice.

Tot din fondurile oferite de Guvernul Germaniei, este în proces de achiziţionare a utilajului de efectuare a auditului energetic pentru Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

Pe componenta de eficienţă energetică, GIZ susţine două proiect-pilot, şi anume optimizarea eficienţei energetice a spitalului din Orhei şi iluminarea stradală eficientă în comuna Tătărăuca Veche, raionul Soroca. De asemenea, administraţiile publice locale sunt susţinute la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referinţă: aprovizionarea cu apă şi canalizare; gestionarea deşeurilor solide. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională.  

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României.