În perioada  25-27 septembrie 2013 delegația Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) în număr de circa 40 reprezentanți, condusă de Președinta CALM, Dna Tatiana Badan, și Directorul Executiv, Dl Viorel Furdui, a participat la cel de-al doilea Târg Internațional al Municipalităților NEXPO, care a avut loc în Rijeka și Opatija, Croația. Acest eveniment a fost organizat de Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), în parteneriat cu Asociația Orașelor din Croația, Asociația Municipalităților din Croația și orașele Rijeka si Opatija.

NEXPO este cel mai mare și cel mai important eveniment al municipalităților din Europa de Sud-Est, care reunește autoritățile locale,  asociațiile autorităților locale, agențiile de dezvoltare, societatea civilă și mediul de afaceri din Europa de Sud-Est precum: Slovenia, Croația, Turcia, România, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Albania,  Serbia, Kosovo și dincolo. Anul acesta la NEXPO  au participat mai mult de 2000 participanți reprezentând  peste 350 primării, asociații ai autorităților locale, agenții de dezvoltare, societatea civilă și mediul de afaceri.

Subiectul NEXPO 2013 a fost integrarea în UE. Printre alte activități, în acest an NEXPO a  oferit oportunități multiple pentru autoritățile locale să se întâlnească cu reprezentanți din sectorul de afaceri pentru a atrage investitori, cu un accent special pe proiecte în domeniul eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie.

Programul NEXPO 2013  a inclus:

  • Conferința „Drumul spre integrarea în UE -eliminarea barierelor, valorificarea potențialului nostru” (25 septembrie 2013 Casa de cultură Croată din Susak,)
  • Târgul NEXPO (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet)
  • Peste 25 de ateliere de lucru (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet), grupate în 2 teme principale: Îmbunătățirea practici în dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea practicii în activitatea de guvernare și parteneriat 
  • Cafeneaua Primarilor (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet) locul perfect pentru discuțiile față în față între primari pe diverse subiecte legate de cooperare, investiții, donații sau înfrățire 
  • Matchmaking (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet) a permis autorităților locale și sectorului privat de a se întâlni împreună pentru a se prezenta reciproc și de a identifica oportunități de colaborare 
  • Programul cultural

Delegația CALM  s-a evidențiat prin  prestația de excepție a numărului artistic de cântece și dansuri tradiționale interpretate de primarii din Republica Moldova, precum și prin conducerea atelierului de lucru „Egalitatea femeilor și bărbaților în viața locala”.

Ținem să menționăm că Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) este membru deplin a NALAS și participă activ la evenimentele organizate de NALAS precum ședințe a Grupurilor de Lucru tematice, mese rotunde, conferințe, târguri și expoziții. La primul Târg NEXPO, care a avut loc în 2011 la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, CALM a facilitat participarea a 20 primari din Republica Moldova, membrii CALM, unde au avut posibilitatea să se întâlnească și să facă schimb de experiență cu primarii din țările Europei de Sud-Est precum: Slovenia, Croația, Turcia, România, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Albania,  Serbia, Kosovo, etc.

Participarea la Târgul Internațional al Municipalităților NEXPO 2013 a fost susținută de agențiile de dezvoltare precum Proiectul USAID de susținere a Autorităților Locale din Moldova (LGSP),  Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei, prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” și Programul Comun Dezvoltare Locală Integrată UNDP/UN Women.