La Ialoveni, a fost organizată masa rotundă cu genericul „Managementul energetic în clădirile publice – cale spre o dezvoltare durabilă”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile în Moldova, ediţia II din 15-21 iunie 2015 şi a avut drept scop familiarizarea reprezentanţilor instituțiilor publice din Regiunea de Dezvoltare Centru (RDC) cu conceptul sistemului de management energetic al clădirilor publice.

La eveniment au participat reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Agenției de Eficiență Energetică (AEE), Fondului de Eficiență Energetică (FEE), managerii instituțiilor publice din Regiunea Centru, precum și alte părți interesate.

Valerian Bînzaru, şeful Direcției generale dezvoltare regională din cadrul MDRC a menționat faptul că instituția care o reprezintă a fost cea care a stat la baza elaborării legislației în domeniul eficientizării energetice a clădirilor publice. “Odată cu aprobarea legii și punerea în aplicare începînd cu luna ianuarie 2015 a fost inițiată elaborarea tuturor reglementărilor tehnice și instrucțiunilor care vor fi întărite printr-o Hotărîre de Guvern”, a declarat Valerian Bînzaru. Totodată, el a subliniat că domeniul eficienței energetice (EE) se regăsește în toate prioritățile aprobate în documentele strategice din domeniul dezvoltării regionale.

Marina Preteca-Neaga, specialist în Secția planificare strategică și programare din cadrul ADR Centru a prezentat Programul Regional Sectorial în Eficienţă Energetică pentru RDC şi progresul implementării acestuia. În program sunt vizate clădirile publice din sectorul educaţional, al sănătăţii şi cel administrativ. Astfel, până în 2020 în RDC urmează a fi reabilitate energetic aproximativ 174,452 m² din suprafaţa clădirilor publice sau cca 87 clădiri publice cu o suprafaţă nu mai mica de 1500 m². În mediu fiecarui raion îi revine pentru renovare cca 6-8 clădiri publice.

În urma încheierii Memorandumului de colaborare dintre MDRC și GIZ, în baza acordului semnat de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Germaniei, au fost alocate surse financiare pentru realizarea proiectelor de eficientizare a clădirilor publice în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”. În RDC, cu suportul GIZ, este în implementare un proiect pilot de eficientizare a clădirilor de pe teritoriul Spitalului Regional din Orhei. Până în prezent suma investițiilor constituie 6,3 milioane lei și urmează să mai fie alocate încă circa 4 milioane lei până la finalizarea obiectivelor din cadrul acestui proiect.

În cadru evenimentului au fost prezentate proiectele investiționale din domeniul EE, implementate în RDC din Fondul pentru Eficiența Energetică, dar și practicile de succes realizate în RDC în cadrul Proiectului Energie şi Biomasa în Moldova, implementat de PNUD Moldova. De asemenea, consultantul național al GIZ, Ion Munteanu a prezentat Ghidul practic privind implementarea sistemului de management energetic în instituțiile publice. Acesta urmează a fi distribuit în instituțiile publice din țară.

Evenimentul de astăzi a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) şi Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) cu suportul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României și Uniunea Europeană.

Ghidul practic „Implementarea sistemului de management energetic în instituţiile publice” poate fi accesat aici.