Copleşită de griji cotidiene, nevoită să facă faţă provocărilor de a fi mamă a doi copii şi soţie exemplară, Ludmila Abramciuc, din mun. Bălţi, îşi lasă interlocutorii cu ochii cât cepele atunci când anunţă că din 2008 găseşte timp şi energie să conducă o companie de producere a brichetelor din biomasă.

Greutăţi? Au fost multe, recunoaşte femeia, însă a reuşit să le înfrunte cu eleganţă. O provocare a fost să le demonstreze partenerilor de afaceri că poate fi bună nu doar la bucătărie, dar şi în fruntea unei companii, „Ecobricheta” SRL, care activează într-un sector dominat în mare parte de bărbaţi – cel de eficienţă energetică.

„La început partenerii de afaceri şi chiar subalternii mă priveau cu o oarecare neîncredere. Probabil puneau la îndoilală faptul că mă voi descurca în domeniul eficienţei energetice, un domeniu în care întâlneşti mai mulţi bărbaţi decât femei. Îndoielile lor s-au spulberat însă când au înţeles că stau de vorbă cu un profesionsit. De fapt, ca să ştiu cum să conduc această companie am lucrat ani în şir cu utilajele de reciclare, deci ştiu cum funcţionează sistemul din interior. De asemenea, mă mândresc cu faptul că am reuşit să deschid şi 15 noi locuri de muncă”, cu mândrie explică Ludmila Abramciuc.

Mai în glumă, mai în serios, patroana companiei „Ecobricheta” SRL se arată convinsă că în domeniul energiei regenerabile trebuie să activeze cât mai multe femei:

„Doar aşa va fi curăţenie în ţară. Nimic nu trebuie să se arunce, totul trebuie să fie reciclat. Ba mai mult, cred că întreprinderile de reciclare trebuie să fie conduse de femei, care sunt din fire economicoase. Sincer, chiar aş prefera să am în subordinea mea mai multe doamne, ele sunt mult mai reponsabile şi nu întârzie la muncă”, spune Ludmila Abramciuc.

În aspiraţiile sale a fost susţinută de soţ şi el patronul unei companii de recilare a deşeurilor, celor nemetalice. De peste un deceniu compania „Junicart-Com” SRL, condusă de Ivan Damaschin, prelucrează cartonul, masa plastică, cauciucul sau materialele textile, şi le transformă în ulei de piroliză, combustibil care poate fi utilizat ca agent termic.

În opinia omului de afaceri, deşeurile menajere nu reprezintă doar o sursă de miros neplăcut şi poluare, cum cred mulţi. Deşeurile, prelucrate corect, produc gaz lichefiat care poate fi utilizat ca agent termic. Până la apariţia întreprinderii, spune patronul, deşeurile din mun. Bălţi se îngropau la marginea oraşului: „Aceste deşeuri care se acumulau zi de zi se depozitau la Poligonul orăşănesc, iar mai apoi se îngropau sau mai grav, se ardeau, deoarece nu exista alternativă. Din momentul destrămării Uniunii Sovietice deşeurile nu se reciclau, ceea ce ducea la poluarea mediului. După ce ne-am lansat în această direcţie deja am început selectarea. Contra plată unele persoane pariculare care doreau să câştige un ban în plus, colectau aceste deşeuri, noi le achiziţionam şi apoi le reciclam.”

Ivan Damaschin recunoaşte că îşi prezintă cu mândrie soţia în faţa partenerilor de: nu doar ca pe o consoartă excelentă, dar şi ca o parteneră de afaceri de încredere.

Pentru că întreprinderile conduse de cei doi soţi şi-au demonstrat eficienţa şi durabilitatea pe piaţa energetică din Republica Moldova, de curând, au fost asistaţi de Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi proiectul „Energie şi Biomasă” finanţat de Uniunea Europeană şi realizat de PNUD Moldova, la procurarea în rate a unui utilaj performant pentru prelucrarea deşeurilor cerealiere și silvice (rumeguş de lemn, paie, coji de seminţe) şi transformarea lor în brichete pentru cazane pe biomasă. Oamenii de afaceri recunosc că fără susţinerea proiectului nu şi-ar fi permis achiziţionarea unui utilaj preţul căruia depăşeşte 300 mii lei. Astfel, cu ajutorul noii instalaţii, întreprinderea „Ecobricheta” SRL îşi va tripla producţia de brichete. Dacă până în prezent, compania producea 90 de tone de brichete lunar, astăzi poate produce peste 300 de tone, suficient pentru a încălzi cinci şcoli şi grădiniţe pe timp de iarnă.

Asistenta financiara a proiectului „Energie si Biomasă”, în valoare de 1 milion de euro, vizează stimularea pieţei de producere a combustibilului din biomasă în Republica Moldova şi este destinat facilitării procurării în regim de leasing de către reprezentanţii sectorului privat a unui vast sortiment de echipamente de balotare, tocare si producere a brichetelor și peleților din biomasă. Echipamentul este acordat în condiţii avantajoase pe o perioadă de 3 ani, cu 0% comision, 0% dobândă şi 0% TVA. În rezultatul acţiunii de leasing, se estimează crearea de 200 – 250 noi locuri de muncă.

Eforturile oamenilor de afaceri Ivan Damschin şi Ludmila Abramciuc din Bălţi au fost remarcate. Ei se numără în acest an printre cei mai buni promotori ai energiei regenerabile şi au fost premiaţi în cadrul Galei „Moldova Eco-Energetică”, organizată de Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

Prin astfel de programe, proiectul „Energie şi Biomasă” speră să contribuie nu doar la obiectivul autorităţilor moldovene de a reduce dependenţa energetică a ţării, dar şi la cel de a promova cit mai activ participarea civica cât mai activ femeile în afaceri, explică Victoria Ignat, responsabila de Promovarea egalităţii de gen în cadrul programului şi specialistă în traininguri: „Experienţa proiectului „Energie şi Biomasă” arată că în localităţile beneficiare, femeile sunt deosebit de active la nivel de comunitate, şi participă intens la procesele de luare a deciziilor care privesc proiectele de încălzire cu biomasă. Ele sunt prezente în proporţie de 56% din totalul numărului membrilor ce fac parte din Comitetele de Proiect la nivel de comunitate. Astfel, femeile lucrează cot la cot cu bărbaţii în pregătirea propunerilor de proiect privind încălzirea instituţiilor publice din comunitate cu biomasă, mobilizarea populaţiei şi colectarea contribuţiilor din partea comunităţii, cel puțin 15% din volumul investițiilor UE-PNUD. La fel, ne bucuram ca mecanismul de leasing încurajează femeile antreprenor din Moldova să se lanseze sau să fortifice afaceri existente din domeniul producerii combustibililor ecologici”.

Proiectul „Energie şi Biomasă” finanţat de Uniunea Europeană şi-a propus ca până la finele lui 2014 să conecteze cel puţin 130 de grădiniţe, şcoli şi centre comunitare din ţară la sisteme de încălzire pe bază de biomasă.

Spre finele acestui an, 121 instituţii publice – în special şcoli şi grădiniţe, au access la energie curată, ieftină, produsă din biomasă. Cu banii economisiţi, managerii de instituţie pot redirecţiona sursele financiare pentru completarea bibliotecilor cu manuale, reparaţia sălilor de sport sau amenajarea terenurilor de joacă.

Datele proiectului arată că aproape 7 mii de persoane, dintre care 80 % femei angajate în calitate de manageri, profesori sau simpli funcţionari, beneficiază de condiţii de lucru mai confortabile, cu încăperi mai bine încălzite.

Beneficiarii indirecţi ai proiectului sunt părinţii celor peste 42 de mii de elevi din instituţiile vizate, care îşi duc copiii la şcoală sau grădiniţă fără teama că aceştia vor îngheţa la ore. De asemenea, ei au mai mult timp pentru a munci, contribuind astfel la creşterea veniturilor în familie.