Grupul de lucru  pentru sectorul managementului deșeurilor solide s-a întîlnit astăzi la primul atelier de lucru în domeniul planificării regionale în sectorul managementului deşeurilor în Regiunea Centru (MDS). Atelierul a fost organizat de Agenţia de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru)  şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Întrunirea a avut drept scop informarea uniformă a tuturor factorilor interesaţi  din Regiunea Centru implicarea activă în dezvoltarea unui plan integrat sectorial în domeniul managementului deșeului în regiune.

Din grupul de lucru fac parte reprezentați ai consiliilor raionale, ADR Centru, Ministerului Mediului și consultanți GIZ. Planurile sectoriale vor duce la elaborarea, dezvoltarea și armonizarea politicilor și strategiilor relevante, instrumentelor juridice, metodologiilor și instrumentelor pentru susținerea proceselor de planificare descentralizată.

„Suntem convinși că acest grup de lucru va eficient în scopul obținerii unor schimbări menite să dezvolte capacitățile de planificare sectorială la nivel regional și local” a menționat Lilian Danilov, șef secție planificare și programare în cadrul ADR Centru.

Igor Malai, director-adjunct Direcția generală dezvoltare regională: „Planurile sectoriale care se preconizează a fi elaborate vor reprezenta un instrument pentru susținerea eficientă a proceselor de planificare descentralizată”.

Proiectul ,,Modernizarea Serviciilor Publice Locale” aria de intervenţie 2 vine cu un nou concept de proiect şi îşi propune să elaboreze planuri sectoriale regionale pentru  3 sectoare de intervenţie: apă şi Sanitaţie, Managementul deşeurilor şi Eficienţa Energetică a clădirilor publice. Pentru fiecare domeniul se va crea un grup de lucru care împreună cu specialiştii ADR Centru şi experţi naţionali şi internaţionali vor participa la procesul de elaborare a planurilor sectoriale. Întreg procesul se planifică a se finaliza spre sfârşitul anului 2015. Proiectul cuprinde în aria sa de intervenţie toate cele trei regiuni de dezvoltare din Republica Moldova.