În perioada 20-25 noiembrie, reprezentații operatorilor de serviciu public de alimentare cu apă și canalizare, reprezentanții direcției executive a Asociației Moldova Apa Canal (AMAC), conducerea și formatorii Institutului de Formare Continuă în Sectorul Aprovizionării cu Apă și Canalizare pentru membrii AMAC din incinta Universității Tehnice din Moldova (IFCAAC) efectuează schimbul de bune practici în domeniul managementului resurselor umane cu omologii din România.

Ca rezultat al sesiunilor de lucru și vizitelor în teren la operatorii SC Raja SA Constanța, Companiei de Apă SA Buzău și Operatorul Regional Apavital S.A. Iași, operatorii vor face cunoștință cu abordările funcționale pentru gestionarea resurselor umane în contextul regionalizării unui operator, gestionarea durabilă a serviciului, dezvoltarea și implementarea proiectelor de infrastructură, relații eficiente cu clienții, evidența volumelor de servicii prestate, gestionarea pierderilor de apă și politica tarifară.

Subiectele sesiunilor de lucru și vizitelor în teren au fost identificate în urma unui exercițiu de eveluare a necesitatilor, organizat împreună cu AMAC și se bazează pe metodologia Programului Național de Creștere a Capacităților operatorilor de AAC organizat de IFCAAC.

Totodată, conducătorii întreprinderilor, conducerea și formatorii din cadrul IFCAAC vor învăța experiența română referitor la organizarea și gestionarea eficientă a centrelor de formare, cu accent pe abordarea evaluării necesității de formare, metodele de instruire, domeniul de aplicare al curriculei de formare și monitorizarea coerentă a eficienței instruirilor.

Vizita va include și împărtășirea experienței la operatorul regional SA Apa Canal Cahul referitor la procesul de regionalizare a serviciului public de aprovizionare cu apă și canalizare prin înregistrarea unui operator regional și implementare unui proiect de investiții prin vizitarea stației de tratare a apelor modernizată cu suportul Proiectului Modernizarea Serviciilor Publice Locale (MSPL) implementat de Agenția de cooperare internațională a Germaniei GIZ.

Evenimentul este organizat de AMAC în colaborarea cu Comisia Resurse Umane și Dialog Social a Asociației Române a Apelor (ARA), cu suportul proiectului MSPL.

*******

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).