Primarii din 40 de localităţi ale ţării au semnat astăzi la Chişinău acorduri de grant pentru implementarea a zece proiecte de cooperare intercomunitară în valoare totală de un milion de dolari SUA, informează MOLDPRES.

Proiectele prevăd achiziţionarea unor utilaje multifuncţionale, ce vor deservi mai multe localităţi, dar şi eficientizarea întreprinderilor respective, pentru a asigura rentabilitatea lor.

Secretarul general-adjunct al Guvernului, Sergiu Palihovici, a declarat în cadrul evenimentului de semnare că aceste proiecte trebuie să fie modele adevărate pentru toate localităţile din ţară.

„Cooperarea intercomunitară este una dintre priorităţile Guvernului, care şi-a pus scopul de a îmbunătăţi serviciile publice. Evenimentul de astăzi este şi el un punct important în planul de acţiuni privind reforma administraţiei publice locale şi implementarea Strategiei Naţionale de Descentralizare”, a menţionat Palihovici.

Granturile au fost oferite în cadrul Programului comun de dezvoltare locală integrată (PCDLI). Acesta este coordonat de Cancelaria de Stat şi implementat de PNUD şi UN Women, cu sprijinul financiar al Danemarcei.

Prezentă la eveniment, coordonatorul rezident ONU în Republica Moldova, Nicola Harrington-Buhay, a declarat că „parteneriatele create prin acordurile intercomunitare vor contribui la lansarea unor servicii publice mai eficiente, accesibile şi celor mai vulnerabili, precum şi la îmbunătăţirea vieţii a peste 120 de mii de oameni din comunităţile rurale ale Moldovei”

Cooperarea intercomunitară este o componentă a Strategiei Naţionale de Descentralizare, aprobată de Parlament în aprilie 2012. Printre cei 40 de beneficiari ai granturilor se numără localităţile Chetrosu (Drochia), Corlăteni (Rîşcani), Peresecina (Orhei), Ermoclia (Ştefan Vodă) ş.a.