Spitalul Raional din Orhei, cel mai bun proiect de eficienţă energetică în sectorul public

Graţie proiectelor implementate în ultimii ani, Spitalul Raional din Orhei a reuşit să devină un model de eficienţă energetică. Dincolo de faptul că anul trecut instituţia a economisit peste 400 de mii de lei, spitalul a devenit mai atractiv pentru pacienţii din alte raioane. 

„Este primul meu copil. L-am aşteptat foarte mult timp”, ne povesteşte Ana, o tânără mămică care acum o oră a adus pe lume un băieţel perfect sănătos. În câteva clipe îşi face apariţia tatăl bebeluşului. „Am un băiat! Vedeţi cât de frumos este!”, exclamă tânărul fericit. Părinţii au ales maternitatea din Orhei pentru că aici sunt create toate condiţiile necesare pentru o naştere uşoară. Directoarea instituţiei Elena Palanciuc face o incursiune cu trei ani în urmă, când nicidecum nu se reuşea să se ajungă la o temperatură confortabilă pentru pacienţi. „Viitoarele mămici stăteau încotoşmănate. Era foarte frig”, îşi aminteşte E. Palanciuc. După ce Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) a oferit spitalului circa 400 mii de euro pentru realizarea unui proiect de dezvoltare menit să crească eficienţa energetică a instituţiei medicale, aceste incomodităţi au rămas în trecut. 

„În cadrul proiectului pilot de la Orhei, începând cu 2010 am reuşit să realizăm investiţii fizice directe în sumă de 394 mii de euro care au fost cheltuiţi pentru şase microproiecte: schimbarea ferestrelor la blocul perinatal, instalarea de ferestre eficiente energetic şi izolarea termică a pereţilor exteriori de la blocul terapeutic, renovarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare la blocul pediatric, instalarea a trei puncte termice la trei blocuri ale spitalului, instalarea unui sistem inteligent de monitorizare a energie. S-au mai economisit 13 mii de euro care vor fi cheltuiţi pentru renovarea intrărilor exterioare ale blocului terapeutic”, spune Constantin Enciu, consultant GIZ. 

„Acum ştim cât de importantă este eficienţa energetică”

Deşi spitalul este numit raional, impactul proiectului este unul regional. Instituţia medicală este considerată un model de management energetic şi reuşeşte să atragă pacienţi din alte trei raioane vecine: Şoldăneşti, Rezina şi Teleneşti. „Peste 30% din femeile care au născut anul trecut la maternitatea din Orhei au venit din alte raioane”, spune directoarea. Sunt mulţumiţi pacienţii, dar şi cei  peste 700 de angajaţi ai spitalului care acum lucrează într-o atmosferă călduroasă, iar banii economisiţi pentru încălzire vor fi direcţionaţi în procurarea de utilaj medical şi îmbunătăţirea alimentaţiei pacienţilor.

„Ce s-a schimbat? Anterior despre eficienţa energetică practic nu se discuta, pentru că nimeni nu înţelegea ce-i asta. Acum se pare că am reuşit să schimbăm mentalitatea. Eficienţa energetică este pusă pe primul plan”, a menţionat vicepreşedintele raionului Orhei Sergiu Muravschi. Potrivit lui, calitatea lucrărilor efectuate în cadrul proiectului este rezultatul unui control meticulos. „Este un control triplu efectuat de specialiştii din cadrul Consiliului Raional, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Regională Centru şi cel mai riguros a fost făcut de specialiştii din Germania. Ne bucură faptul că după ce a vizitat spitalul, ministrul german al dezvoltării regionale a rămas mulţumit de cele văzute şi a spus că vor continua finanţările”, a mai adăugat S. Muravschi. 

Când un proiect atrage alte proiecte

Astfel, spitalul raional din Orhei urmează să beneficieze de circa 600 mii de euro pentru creşterea eficienţei energetice, în cadrul altui proiect finanţat de GIZ. Amintim că în 2012 spitalul din Orhei a fost laureatul Galei „Moldova Eco Energetica” la categoria „Cel mai bun proiect de eficienţă energetică în sectorul public”, iar datorită noilor finanţări instituţia se va menţine pe poziţii. 

Potrivit lui Constantin Enciu, o clădire perfectă din punct de vedere al eficienţei energetice este cea care a reuşit să ajungă la limita minimă de consum al energiei, aşa-numitele „case pasive”. „Spitalul raional din Orhei întreprinde toate măsurile necesare pentru a deveni o astfel de clădire, o instituţie care îşi asigură independenţa energetică”, a conchis specialistul. 

Primele săruturi ale mamei la mai puţin de o oră de când bebeluşul a apărut pe lume. Mămica lui este mulţumită că a ales să nască în maternitatea din Orhei: „Aici e călduţ, e bine, iar personalul e profesionist”.

Un proiect atrage alte proiecte. Administraţia Spitalului Raional Orhei au obţinut finanţare pentru instalarea panourilor solare pe acoperişul blocului perinatal.

Elena Palanciuc, directoarea Spitalului Raional Orhei, ne povesteşte cum arăta instituţia în trecut.

Autor: Svetlana Panţa