„Regiunile Moldovei merită un viitor european” – un proiect care îşi propune să susţină şi procesul de promovare a valorilor europene în Republica Moldova – a fost lansat luni, 27 aprilie 2015, la Chişinău. Iniţiativa este bazată pe un parteneriat între experţii din Moldova şi Slovacia. Astfel, proiectul este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, în colaborare cu Asociaţia Slovacă pentru Politică Externă și cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei.

Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a promova valorile europene în regiunile Moldovei cu participarea largă a societăţii civile, administrației publice locale, antreprenorilor, etc. Proiectul are o durată de un an şi se va finaliza pe 30 aprilie 2016.

La deschiderea evenimentului, directorul de programe din cadrul IDIS „Viitorul”, Corneliu Ciurea a afirmat: „Suntem bucuroși să vă vedem azi aici. Este un proiect prin intermediul căruia încercăm prin diverse activități să promovăm valorile europene într-un context destul de dificil. Nu întotdeauna cota de  suport pentru ideile europene este la nivelul dorit. Proiectul va avea două dimensiuni de bază. În primul rând, continuăm expozițiile de caricaturi pe tematică socială; în al doilea rând, lansăm dezbateri publice, atât cu elitele politice din regiuni, cât și cu societatea în ansamblu”.

Prezent la eveniment, Robert Kirnag, Ambasadorul Republicii Slovacia la Chișinău, a subliniat că este onorat să fie prezent la inaugurarea acestui proiect. „Sunt sigur că această iniţiativă va fi una de succes, în sensul apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Or, asta presupune stabilitate şi prosperitate. Sunt încrezător în istoria de succes a Moldovei, totul este posibil şi depinde atât de voinţa politică, cât şi de susţinerea de către cetăţeni a ideii de integrare. Drumul parcurs de voi toţi are toate şansele să fie unul de succes”.

„Este o plăcere să fiu la inaugurarea acestui proiect ambiţios, susţinut generos de partea slovacă, care îşi propune să faciliteze integrarea europeană a Republicii Moldova şi să consolideze eforturile autorităţilor şi societăţii civile. Experienţa de succes a Slovaciei este utilă Moldovei şi apreciem bunăvoinţa de a o împărtăşi, ceea ce demonstrează solidaritatea Republicii Slovace”, a declarat Directorul direcției generale integrare europeană, Daniela Morari.

În al doilea panel s-a discutat despre percepțiile integrării europene în regiuni. Astfel, Șefa Direcției Relații Internaționale și Atragerea Investițiilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Svetlana Andrieș consideră că „trebuie să învățăm să identificăm istoriile de succes în acele localități care au reușit să atragă resurse și au îmbunătățit calitatea vieții”.

Sergiu Cornea, Vice-rectorul Universității din Cahul, a punctat necesitatea promovării ideii Europene prin intermediul a patru strategii distincte – 1) lansarea unor mesaje direcționate segmentelor distincte de cetățeni, 2) diversificarea modului de promovare a mesajului pro European prin sporirea atractivității lui, 3) oferirea unor exemple clare privind sprijinul acordat de UE Republicii Moldova, 4) investiții pentru competitivitate pentru antreprenori. De asemenea, potrivit expertului, o atenție specială urmează să fie acordată raionului Taraclia și UTA Găgăuzia.

Liudmila Mitioglo, Directoarea Centrului ProEuropa din Comrat, a subliniat aspectele deficitare în promovarea ideii europene în Găgăuzia. Potrivit activistei, nu există posibilități reale de a influența mijloacele mass media, care au o altă orientare politică. De asemenea, un posibil defect este caracterul soft și nepolitic al campaniilor proeuropene. Adversarii acestei idei sunt mult mai percutanți pentru că ei politizează subiectul. În opinia Liudmilei Mitioglo, un cusur al campaniei este și faptul că UE nu spune clar ce dorește de la Republica Moldova în timp ce Rusia este mult mai asertivă.

În cadrul proiectului vor fi organizate 16 mese rotunde în 8 localități preselectate (Bălți, Comrat, Cahul, Orhei, Edineț, Ialoveni, Hîncești, Strășeni), unde participanţii se vor axa pe problemele specifice regiunii date.