La 10 octombrie 2018, în incinta Camerei de Comerț și Industrie din Republica Moldova (CCI) a avut loc ceremonia de înmânare oficială a certificatelor de participare pentru managerii energetici din consiliile raionale, care au absolvit cursul „EUREM – Manager energetic european” 2018. La eveniment a participat managementul CCI în persoana directorului instituției, Sergiu Harea; Excelența Sa (E.S.), Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova și alți reprezentanți ai Ambasadei; reprezentanți ai Ambasadei Suediei în Republica Moldova și managementul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) în persoana Christinei Otto.

Cursul „EUREM – Manager energetic european 2018” s-a desfășurat pe parcursul a șase luni – martie-iulie 2018 – și a fost constituit din 18 module. În cadrul acestor module, 14 manageri energetici din Consiliile Raionale au studiat cele mai noi practici și cunoștințe din domeniul de referință. Cursul a fost organizat de CCI şi susținut prin intermediul proiectului MSPL, implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Sergiu Harea, directorul CCI: „Din 2011, de când a fost lansat acest curs, 123 manageri energetici au fost certificați. Aceștia sunt deja parte a procesului de analiză și pregătire a documentației care oferă posibilitate să investim în domeniul EE atât a clădirilor publice, cât și altor bunuri imobiliare. În acest an, cu suportul Guvernelor Germaniei și Suediei, CCI a avut oportunitatea să susțină alți 14 manageri energetici la acest curs, care reprezentă regiunile țării, iar odată cu absolvirea acestuia vor merge să aplice cunoștințele și experiența acumulata în teritoriu”.

E.S. Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova: „Schimbările climatice reprezintă o problemă globală ce vizează toți oamenii. Anume din acest considerent trebuie să acordăm o mai mare atenție acestui domeniu. Nu este de mirare că unul din domeniile prioritare ale MSPL este eficiența energetică în clădirile publice… Un factor important este colaborarea cu partenerii locali și regionali, iar absolvenții acestui cursului EUREM vor prelua această funcție de intermediari în informarea cetățenilor despre posibilitățile moderne de eficiență energetică”.

Alexandru Marian, managerul energetic al Raionului Călărași: „Cursul EUREM ne-a ajutat pe noi ca viitori manageri energetici să cunoaştem mai multe despre informații și cunoștințe relevante despre sectorul energetic. Important acuma este ca după absolvirea cursului dat să aplicăm aceste cunoștințe și practici. Totodată cred că ne va ajuta să identificăm soluţii tehnice posibile care vor duce la economisirea energiei şi să oferim sprijin necesar APL-urilor pentru efectuarea calculelor şi determinarea volumelor necesare de investiţii”.

Cursul „EUREM – Manager energetic european” 2018, s-a desfășurat în perioada martie – iunie 2018, în cadrul căruia au fost instruiți 14 manageri energetici din Consiliile Raionale. Acesta s-a finalizat cu o prezentare publică a proiectelor de eficiență energetică, pe care participanții le-au realizat pe durata instruirii. Cursul EUREM în Republica Moldova a fost instituit pe 4 aprilie 2011. În faza inițială acesta s-a desfășurat cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) implementat de Agenţia de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) şi Comitetului de Est al Economiei Germane (Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft) şi cu susținerea Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova. Începând cu anul 2014 și Guvernul Suediei s-a implicat în susținerea cursului, de asemenea, prin intermediul proiectului MSPL.

**********

Proiectul MSPL este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elvețiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).