Ministrul Mediului Gheorghe Șalaru a avut o întrevedere cu Excelența Sa dl. Matthias Meyer, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al  Republicii Federale Germania în Republica Moldova

Convorbirea celor doi oficiali s-a axat pe prezentul și perspectivele colaborăreii în domeniul protecţiei mediului între Republica Moldova şi Republica Federală Germania, care  se realizează prin intermediul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), în baza Proiectului

 MG 5158

 

 

 

 

 

 

 

 

,,Modernizarea serviciilor publice locale în RM”. Elementul conceptual de bază al acestui proiect  îl constituie managementul apelor și al deșeurilor solide. GIZ-ul participă activ la reuniunile Consiliului sectorial de coordonare a asistenței externe în domeniul „Mediu, aprovizionare cu apă și sanitație”,  fiind co-președinte al Grupului consultativ de lucru pentru implementarea politicilor publice în sectorul „Managementului Deșeurilor”. În cadrul subgrupului au fost stabiliți termenii de referință privind activitatea acestuia, a fost elaborat un plan de activitate, care include acțiuni prioritare în domeniu pentru anul 2013, etc.

Ministrul Gh.Șalaru a informat Ambasadorul despre faptul că la nivel guvernamental, între autoritățile publice centrale din cele două țări, nu există un Acord care ar reglementa cooperarea în domeniul protecției mediului. În acest context, urmează a fi semnat un Memorandum de Înţelegere dintre Ministerul Mediului al Republicii Moldova şi Ministerul Federal pentru Mediu, Conservarea Naturii şi Siguranţă Nucleară al Republicii Federale Germania. 

 MG 5160

 

Proiectul Memorandumului a fost elaborat de către Ministerul Mediului al Republicii Moldova și a fost remis părții germane pentru examinare. Acesta prevede cooperarea în următoarele domenii prioritare:

  • Ajustarea legislației de mediu la standardele Uniunii Europene;
  • Asigurarea accesului la surse sigure de apă și aprovizionarea cu apă și canalizare;
  • Gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase şi substanţelor chimice;
  • Eficiența energetică, schimbarea climei;
  • Implementarea prevederilor Convenției Aarhus privind educația ecologică și asigurarea accesului la informație, etc.

În ceea ce privește implementarea prevederilor Convenției Aarhus, la 21 septembrie 2012 în adresa Ministerul Federal pentru Mediu, Conservarea Naturii şi Siguranţă Nucleară al Republicii Federale Germania a fost remisă solicitarea Ministerului Mediului privind aprofundarea cooperării în domeniul menționat.  Răspunsul a fost adus de dl Ambasador, care a menționat că Ministrul Mediului al Germaniei, dl Peter Altmaier, și-a exprimat disponibilitatea și interesul de a continua cooperarea în domeniul instruirii și conștientizării ecologice, dar  și inițierea cooperării în alte domeniii, cum ar fi schimbarea climei.